Potrivit Bilantului Poliției Române pentru anul 2024, pentru combaterea criminalității organizate, structurile Poliției Române au desfășurat, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., 1.732 de acțiuni operative, reușindu-se destructurarea a 116 grupuri infracționale organizate. În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate peste 5.500 de percheziții domiciliare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. și în cooperare cu structuri similare de aplicare a legii, din Europa sau din alte state ale lumii.
În cursul anului trecut, au fost capturate peste 1,2 milioane de diverse comprimate, peste 1 tonă de droguri de risc și mare risc, 4,4 tone de masă vegetală verde, peste 7 tone de substanțe interzise, dopante, ridicate de la o fabrică clandestină, descoperită în urma unei operațiuni în județul Argeș, precum și 16 tone de pulpă de fructe, care conținea cocaină.
În domeniul investigării criminalității economice, accentul s-a pus pe finalitatea judiciară și pe recuperarea prejudiciului. Complexitatea investigațiilor și a tehnicilor folosite au fost la un nivel ridicat în anul 2024, iar rezultatele pot fi apreciate inclusiv prin valoarea măsurilor asigurătorii aplicate și a prejudiciilor recuperate, care a totalizat 1.336.724.500 de lei.
În domeniul evaziunii fiscale, au fost aplicate 12.540 de amenzi contravenționale și indisponibilizate bunuri, în valoare de 111.003.275 de lei.
În domeniul combaterii contrabandei cu țigarete, au fost capturate peste 29 de milioane de țigarete și peste 20 de tone de tutun. Acțiunile întreprinse în ultima perioadă au contribuit la menținerea unui nivelul scăzut al pieței negre de țigarete, aspect confirmat de ultimele studii Novel, conform cărora, în anul 2024, aceasta s-a situat sub 10%.
În anul 2024, polițiștii au acționat și pentru contracararea eficientă a deținerii și folosirii ilegale a armelor și explozivilor, evenimente a căror formă de manifestare este de natură să afecteze ordinea publică și siguranța cetățeanului.
Întrucât deținerea și utilizarea ilegală a substanțelor periculoase prezintă un pericol deosebit de grav asupra factorilor de mediu, sănătății și vieții oamenilor, au fost desfășurate acțiuni de amploare, inclusiv pe acest segment.
Astfel, au fost indisponibilizate peste 112 tone de articole pirotehnice, peste 3.300 de arme de foc și 288.695 de cartușe.
foto: ziare.com, Poliția Română
