Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut câteva declarații azi, în fața reprezentanților marilor companii italiene, prezente la Forumul Economic (MAECI) organizat în marja ședinței comune a Guvernelor României și Italiei.

„Am subliniat oportunitățile de colaborare, în domeniul infrastructurii mari de transport din România, cu firme italiene care sunt dispuse să deruleze eficient și corect contracte de anvergură.

Până în 2030, Guvernul român va investi peste 13 miliarde de euro din fonduri europene pentru a finaliza aproximativ 2000 de km noi de autostradă și drum expres.

Investițiile vor viza și sectorul feroviar. 7 miliarde de euro vor fi alocate pentru derularea proiectelor de electrificare și modernizare, dar și achiziția de trenuri noi.

Porturile Constanța, Galați și Brăila, Canalul Sulina vor beneficia, de asemenea, de investiții de 1 miliard de euro.

Sunt doar câteva exemple care demonstrează atractivitatea economiei românești atât pentru firmele de construcții, cât și pentru cele de transport”, a transmis după evenimnet oficialul român.