Pentru că sunt perisabile și efemere în minunăția lor, dar și din grija de a face cunoscută această artă populară tinerelor generații, s-a născut ideea de a alcătui un Album care să strângă și să evidențieze imagini cu motivele vechi din satul Șercaia înscrise pe ou – prelungire a unei frumoase și vechi tradiții dinspre Țara Bârsei spre Țara Făgărașului.

„De altfel, Sercaia este singura localitate din Tara Fagarașului unde închistrirea ouălor de Paști reprezintă o tradiție ce nu a dispărut, dimpotrivă, a supraviețuit, a fost cultivată în familie și în mai multe gospodării. La dezvoltarea acestei tradiții dorim să punem și noi umărul.

Imaginile reprezintă produse ale Atelierelor de închistrit ouă de Paști, derulate în urmă cu un an, la Centrul social-cultural din localitate, Colecția Muzeală de Etnografie și Istorie Locală (Biserica ”Sf. Nicolae”)”,aflăm dintr-o inspirată postare a celor care, cu inima lasufletul satului, administreaza pagina „Fiii satului Șercaia”.

 Regăsim firește, simbolul Crucii, motive florale, predominând, între acestea, motive inspiate din splendoarea florilor de munte, Șercaia scriindu-și istoria acolo unde Piatra Craiului dă binețe Făgărașilor, dar motive din structura străvechilor țesături din această binecuvântată zonă folclorică…

Minunăție… dar mai presus de orice aceste ouă, aceste… adevărate opere de artă sunt, în fapt, glasul măiastru al credinței, al tradiției, al meșteșugului- el însuși suflet al satului…

 Știu: vă veți întreba ce cauta acest articol aici? Caută! Caută pentru că vorbim aici de România profundă, cu oameni, cu țărani, cu Meșteri care întrețin tradiția, țin pe umerii trăirilor lor, a muncii lor, satul. Pentru că ei, prin rodul muncii lor fac cel mai frumos și trainic… business, pot atrage mii, zeci de mii deturiști depretutindeni și pot vorbi lumii întregi despre Românul Frumos, Românul demn.

*Fotografiile au fost realizate de Dan Străuți, @Lapasprinbrașov