Astăzi, 28 septembrie 2025, la ora 14:26, echipajul unei aeronave aflate în faza de apropiere pentru aterizare pe pista 08R a Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București a raportat controlorilor de trafic aerian prezența unei drone civile de mici dimensiuni în spațiul aerian din apropierea pistei.
Aeronava a aterizat în siguranță. Conform procedurii de colaborare dintre ROMATSA și Compania Națională Aeroporturi București, ca măsură preventivă imediată, au fost suspendate temporar aterizările, iar aeronavele aflate în zonă au fost dirijate către puncte de așteptare. Ulterior, după evaluarea situației, operațiunile de aterizare au fost reluate pe cealaltă pistă a aeroportului, fără incidente.
„Reamintim că operarea dronelor în zona și în apropierea aeroporturilor civile sau militare este strict interzisă. Utilizarea neautorizată a acestora reprezintă un risc major pentru siguranța zborurilor și constituie faptă penală, sancționată conform legii.
Incidentul a fost raportat imediat către autoritățile competente, care au declanșat o investigație pentru identificarea operatorului dronei și stabilirea măsurilor legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al Companiei Naționale Aeroporturi București.