Imaginați-vă un teren de fotbal! Are un pic peste 7.100 de metri pătrați. Acum, imaginați-vă toată această suprafață acoperită complet cu un strat gros de 22 cm de praf, mizerie, deșeuri! Greu de peste 500 de tone! Atât au strâns de pe străzile Sectorului 6 echipele de la Salubrizare, în cadrul campaniei de curățenie de primăvară. A început pe 17 martie și a durat până azi, 23 mai. Iată ce a însemnat această amplă acțiune, în cifre!
An de an, în Sectorul 6, are loc o campanie de curățenie de primăvară, menită să readucă străzile la un standard ridicat de curățenie, după sezonul rece. Acțiunea din acest an a fost una amplă, prima de această anvergură desfășurată exclusiv cu resursele proprii ale Administrației de Salubrizare Sector 6. Și a presupus un efort coordonat, zi de zi, inclusiv duminicile, în toate cartierele sectorului.
Campania a început pe 17 martie și s-a încheiat azi, 23 mai, după 68 de zile calendaristice și 64 de zile de muncă (pauză doar 4 zile, de Paște).
S-a acționat planificat, organizat, pe microzone, cu utilaje și zeci de muncitori. Aceștia au măturat, aspirat, spălat tot: străzi, alei, trotuare, stații STB, bănci, stâlpișori, bolarzi, indicatoare rutiere. Au acoperit atât arterele mari, intens circulate, cât și străduțele dintre blocuri, zonele înguste și cele cu acces dificil.
Cetățenii au sprijinit acțiunea, i-au înțeles importanța și și-au mutat mașinile, pentru a facilita intervențiile. La fel de importantă a fost implicarea Poliției Locale Sector 6 și a Administrației Comerciale, care au informat cetățenii din zonele vizate și, la nevoie, au eliberat carosabilul.
Ce a însemnat, în cifre, curățenia de primăvară din acest an:
- 30 de microzone, curățate temeinic;
- 15 utilaje folosite zilnic – de la automăturătoare de toate dimensiunile la cisterne, autoutilitare și platforme;
- 40 de lucrători prezenți pe teren;
- 640 de ore de muncă însumate;
- Peste 500 de tone de praf, deșeuri și mizerie colectate. „Dacă am întinde toată mizeria strânsă în aceste luni pe terenul Stadionului Ghencea, stratul de gunoi ar avea o grosime de aproximativ 22 cm”, spune Alex, unul dintre coordonatorii de echipă de la Salubrizare Sector 6;
- 557 de artere igienizate – bulevarde, străzi principale, secundare, alei și intrări;
- Aproximativ 290 de kilometri de străzi curățate.