Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
Alertă în școlile din București. Un email anonim anunță masacrarea mai multor elevi: „Luni dimineața, voi intra în școală cu două pistoale Beretta”.
O informare de ultim moment anunță că aproape 400 de școli și spitale din țară au primit mesaje de o violență extremă.
Într-un timp în care nu puțini sunt cei care gândesc… haotic, aproape că nu ne mai miră, dar… ne înfioară gesturile și ideile unora care trec brusc la amenințări și chiar fapte (uneori) de natură să pună autoritățile și comunitățile în alertă, de natură să creeze panică, să iște situații aproape incredibile… E nevoie de maximă vigilență, de verticalitate și imparțialitate, de acțiuni întreprinse cu maxim discernământ!
Poliția Română alături de Serviciul Român de Informații au demarat luni dimineață ample verificări după ce pe adresele oficiale de email ale mai multor instituții de învățământ și unități medicale din București dar… și din țară, au fost primite mesaje de amenințare formulat „acut” fapt ce a pus în alertă autoritățile.
Precizări din partea Poliției Capitalei
„La data de 21 septembrie, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ din municipiul București și unele unități medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.
În urma verificărilor preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”.
Poliția Capitalei a precizat că alături de celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale.
„Luni dimineața, voi intra în școala voastră cu două Pistoale Beretta Px4 Storm să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî cât mai mulți copii, voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliția, mă voi sinucide. Pregătiți-vă pentru masacrul de luni. Toți meritați să suferiți, eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viața, așa că este timpul să vă simțiți și voi la fel. Abia aștept să vă omor”, este mesajul care a alertat autoritățile, venit de pe un email al cărui expeditor s-ar numi „Angela”.
În situația dată, directorii unităților de învățământ au fost îndemnați de Inspectorul Școlar al Sectorului 2 să sesizeze Poliția pentru orice caz în care sunt transmise amenințări la adresa elevilor sau a unității școlare. De asemenea, agenților de pază li s-a transmis să nu permită intrarea în incinta unității de învățământ a vreunei persoane străine.
În urma acestui email care, practice, e de natură să șocheze, toate autoritățile au fost sesizate.
O situație similară s-a petrecut și în Prahova, unde au fost vizate două unități medicale. Același mesaj a fost transmis, între timp ți către instituții din Mureș, Cluj și Brașov.
