NE MAI „ARDE” DE CULTURĂ?!?!?…
„De Ziua Mondială a Poeziei dar și a Olteniei natale a lui Marin Sorescu, se cuvine să amintim faptul că în anii 1982, 1983, 1992 și 1996 Marin Sorescu a fost propus pentru premiul Nobel pentru literatură. „Dat fiind că opera sa are o notă de absurd, Sorescu este comparat uneori cu Ionescu și Samuel Beckett. Importanța lui Sorescu constă însă în putința lui de a depăși absurdul. Creația lui abundă în imagini ale Renașterii. „, scria „The Sunday Tribune” în 1987”, transmit azi, 21 martie, reprezentanții Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” din București. Totodată, în semn de omagiu pentru această… dublă sărbătoare, pe pagina de socializare a instituției a fost postată o poezie a lui Marin Sorescu închinată tocmai muzeului Satului:
„Din viața acestor oameni
Lipsesc mai multe secții,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea și norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu întâlnești aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur și argint,
Țăranii și-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.
Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla și cucul,
Care le cântau fără bani toată viața,
Și toată moartea.
Era primitivă,
Antică, medievală
Apar ca una singură,
Fiindcă, neștiind carte, țăranii
N-au băgat de seamă că între aceste epoci
Există deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca pământului
Țăranii intrau direct în pământ,
Să se odihnească.
Din loc în loc între bordeie
Sunt intercalate răscoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Cloșca
și Crișan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafață
Cu un uimitor simț al simetriei
Arhitectonice.
Vizitatori,
Nu atingeți sărăcia și tristețea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale,
Ieșite din mâna, din sufletul și din rărunchii acestui popor
Într-o clipă de încordare și spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.” (Marin Sorescu, „Muzeul Satului”)
Foto: povestidecalatorie.ro, Facebook