Duminică dimineață, în județulialomița a fost așa: Cod Roșu de viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 – 100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită, vizibilitate redusă spre zero.
Opt autovehicule, în care se află 42 de persoane sunt blocate, duminică după amiază, la ora 14:00, pe mai multe drumuri din judeţul Ialomiţa. Autoritățile precizează că maşinile au rămas înzăpezite pe raza localităţilor Griviţa, Feteşti, dar şi pe autostrada A2.
„În acest moment se acţionează cu prioritate pentru preluarea persoanelor blocate din autoturisme cu utilaje ale Drumurilor Naţionale şi Judeţene, forţe şi mijloace ale Ministerului Afacerilor Interne (ISU Ialomiţa, IPJ Ialomiţa, IJJ Ialomiţa) şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale primăriilor de pe raza judeţului Ialomiţa”, au informat reprezentanții ISU.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, duminică sunt în continuare închise traficului rutier 12 tronsoane rutiere: A2 – Feteşti-Lehliu, DN 3B Făcăeni-Chirana, DN 21 Slobozia- Brăila, DJ 212 Ţăndărei- Feteşti, DN2C Buzău-Griviţa- Slobozia, DN 21A Bărăganu-Ţăndărei, DJ 212 Limita Brăila -Luciu, DJ 213 Luciu-Gura Ialomiţei-Chirana, DN 2A Manasia -Giurgeni, DJ 203 F Murgeanca-Griviţa, DJ 201 Albeşti-Slobozia şi DN 3A limită Călăraşi cu Feteşti.
ATENȚIE: Duminică, la ora 14:00, un număr de 31.147 de consumatori din acest judeţ sunt afectate de lipsa alimentării cu energie electrică.
foto: ISU Ialomita