Meteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de vânt duminică, pentru sudul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi în nord-vestul Moldovei. În mai multe regiuni, avertizarea de vânt se menţine până luni seară.
Totodată, o avertizare COD PORTOCALIU de vânt vizează Carpaţii Meridionali.
În Bucureşti, sunt anunţate temperaturi maxime de 17 grade în ziua de Crăciun, dar și azi temperaturile par să vestească primăvara, nu doar în capitală! Iarcstaii și merii,ici-colo, așteaptă cu nerăbdare să-și desfacă mugurii.
O avertizare COD GALBEN de vânt a fost emisă pentru intervalul 24 decembrie, ora 10 – 24 decembrie, ora 22.


” În intervalul menţionat vântul va avea intensificări în sudul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi în nord-vestul Moldovei, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar la munte, rafalele vor depăşi 80…90 km/h. În zonele montane va mai ninge viscolit”, conform meteorologilor.
„Din 24 decembrie, ora 10 până la ora 20, este valabil un COD PORTOCALIU de viscol puternic în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali (la peste 1500 m) va fi viscol puternic, vântul va avea viteze ce vor depăşi 110…120 km/h, vizibilitatea foarte redusă şi zăpada troienită”, transmite ANM.
De asemenea, din 24 decembrie, ora 22 până în 25 decembrie, ora 22, intră în vigoare un COD GALBEN de vânt pentru Transilvania şi Maramureş, nordul Crişanei şi nord-vestul Moldovei, cu viteze în general de 55…65 km/h.
La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar în zona înaltă de 90…110 km/h.
Pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului şi în restul teritoriului. În nord-vest, precum şi în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie (10…20 l/mp), favorizând topirea stratului de zăpadă.O avertizare cod portocaliu este valabilă pentru perioada: 25 decembrie, ora 02 – 25 decembrie, ora 16.
PROGNOZA PENTRU BUCUREŞTIPROGNOZĂ METEOROLOGICĂ PENTRU INTERVALUL 24.12.2023 ORA 10:00 – 25.12.2023 ORA 08:00
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 35…45 km/h. Valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, astfel temperatura maximă va fi de 10…11 grade poate chiar cu 2-3 grade mai mult la orele amiezii, iar cea minimă de 4…6 grade.
*Luați nseamă: Prima imagine ilustrează intrarae în Stația Meteo de la Vf Omu în această dimineață!
Foto: Sergiu Olteanu, ziare.com