Mai sunt aproape 9 luni până la începutul unui nou an școlar. Și, în mod cert, discuțiile și analizele din vreme pot fi benefice, pot genera efecte în favoarea confortului elevilor și profesorilor, astfel încât la startul cursurilor elevii să aibă cărțile necesare și să nu se mai piardă timp în așteptarea acestora.
La inițiativa ministrului Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, miercuri, 11 decembrie 2019, a avut loc, la sediul Ministerului Educației și Cercetării, o întâlnire cu reprezentanții editurilor/asociațiilor de edituri pentru realizarea de manuale necesare în anul școlar 2020-2021.

Discuțiile au avut ca scop preluarea întrebărilor editurilor și anticiparea unor sincope care ar pune în pericol finalizarea procedurilor într-o perioadă optimă  pentru realizarea celor mai adecvate manuale, în interesul și pe placul elevilor.
În acest context, reprezentanții editurilor au apreciat caracterul deschis al acestei prime întâlniri inițiate de MEC și mai ales faptul că procedura a fost demarată mult mai repede decât în alți ani.
Un alt obiectiv al întâlnirii l-a constituit stabilirea unui cadru formal de dialog în vederea atingerii dezideratului de a asigura manuale pe băncile elevilor la începutul anului școlar 2020-2021.
În acest scop, Ministerul Educației și Cercetării a solicitat propuneri și sugestii din partea editurilor, una dintre cele mai importante fiind organizarea de sesiuni de consultări între părți, înainte de lansarea procedurilor de licitație.
Potrivit informațiilor transmise de ministerul de resort, au fost discutate și analizate subiecte precum eliminarea numărului-limită de manuale câștigătoare, modificarea fișelor de evaluare în vederea elaborării unor manuale mai clare, respectiv evaluarea de către minister a deficitului numeric de manuale traduse din limba română în limbile minorităților naționale și a cauzelor  care generează această situație.
Precizare: Ministerul Educației și Cercetării a lansat joi, 5 decembrie, procedurile de licitație în vederea asigurării manualelor școlare pentru elevii claselor a VIII-a în anul școlar 2020-2021.

La sediul Ministerului Educației și Cercetării, o întâlnire cu reprezentanții editurilor/asociațiilor de edituri pentru realizarea de manuale necesare în anul școlar 2020-2021.