Croissantul, ce deliciu, ce bucurie pentru poftă și gust! O adevărată bijuterie gastronomică! Însoțește adesea cafeaua, laptele, cafeaua cu lapte, ceaiul sua. Pur și simplu, un desert sau un mic dejun pe placul oricui!

Pregătiți-vă să îl sărbătoriți! Pe 30 ianuarie e ZIUA MONDIALĂ A Croissantului!

Mmmmm! BUUUN DE TOT!

Puțini știu azi că, de fapt, Croissantul vine de undeva din… țara valsurilor! Primele legende în legătură cu acest delicios produs datează de pe vremea când turcii, în 1683, asediază Viena. Se spune că un patiser, care lucra până târziu, într-una dintre nopți, îi aude pe turcii care încercau să sape un tunel pe sub zidurile cetății atât de bine apărate, și a alertat straja orașului, care, în acest fel, s-a putut apăra. Străjerii reușesc să prăbușească tunelul peste turci, eliminând pericolul și salvând orașul.

Patiserul, care a asistat la întreaga scenă, are geniala idee de a coace, dintr-un foietaj, o prăjitură în forma simbolului turcilor asediatori – Semiluna, pentru ca, în momentul în care concetățenii lui vor mușca din aceasta, să aibă senzația că mușcă din dușmani.

* Croissant înseamnă semilună, în franceză, deoarece are forma celei de-a patra semiluni a lunii.

* Sylvain Claudius Goy a fost un bucătar francez despre care se spune că a înregistrat cea mai veche rețetă a croissantului modern. Cartea sa din 1915 La Cuisine Anglo-Americaine conține o rețetă de croissant pe care Frey Fine Books o consideră a fi prima astfel de rețetă publicată și descrie rețeta ca fiind„ cea care a dat naștere croissantului din ziua de azi”.  Rețeta lui Goy folosește un aluat de drojdie laminat cunoscut în franceză ca pâte feuilletée levée.

O altă legendă extrem de cunoscută o are în prim plan pe Maria Antoaneta, principesa de origine austriacă, măritată cu regele Franței, Ludovic al XVI-lea. Aceasta este cea care, potrivit tradiției, introduce acest produs de patiserie în Franța, insistând ca bucătarii regali să îi pregătească, după descrierile ei, Croissantul care îi aducea aminte de ținuturile natale și de copilărie, Maria Antoaneta având, la vremea respectivă, doar 15 ani.

Potrivit maeștrilor-patiseri, există cel puțin 50 de parametri care trebuie respectați pentru a obține un Croissant adevărat: calitatea făinii, a untului, timpul de creștere a aluatului, fasonarea preparatului, cantitatea de zahăr, mirodeniile, temperatura cuptorului, durata coacerii etc.

Așadar, deşi mulți consideră Croissantul un simbol al bucătăriei franceze, bloggerii culinari afirmă că celebrul Croissant are de fapt origini în… Austria.

Poftă bună!

foto: Facebook, ziare.com