Ministerul Culturii: Schemele de ajutor financiar dedicate sectorului cultural din România au fost actualizate. Ultimul pas până la definitivare!

Ministerul Culturii a elaborat, în contextul pandemiei COVID-19, un pachet de măsuri financiare, sub forma unor scheme de ajutor de stat și de minimis, menite să sprijine sectorul cultural din România.

Potrivit informațiilor oficiale, forma actualizată a schemelor este rezultatul centralizării, respectiv analizei temeinice a unui număr semnificativ de observații și propuneri de modificare primite în urma procesului de consultare publică, desfășurat în perioada 26 ianuarie – 8 februarie a.c, precum și a dezbaterii publice organizate, online, în data de 22 februarie a.c.

Schemele de ajutor au fost înaintate spre a fi finanțate prin PNRR

Având în vedere că în prezent se elaborează Planul Național de Redresare și Reziliență care vizează investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență, Ministerul Culturii precizează că a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene schemele de ajutor de stat și de minimis dedicate sectorului cultural, pentru a fi incluse în cadrul priorităților investiționale ale PNRR.

Găsiți mai multe informații accesând pagina web de mai jos.

http://www.cultura.ro/schemele-de-ajutor-financiar…