Primarul Sectorului 1- Clotilde Armand: „Demarăm cea de-a doua etapă a acestui program în care vor fi incluse alte 47 de blocuri care necesită lucrări de anvelopare. Proiectul beneficiază de finanțare din partea Băncii Europene de Investiții. Lansăm în perioada următoare procedura de achiziție pentru proiectare pentru alte 85 de imobile. Lucrările la primele 30 de blocuri incluse în acest an în “Programul de creștere a performanței energetice a clădirilor de locuințe” sunt aproape de finalizare.”