Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand: „Săptămâna aceasta am primit primele randări arhitecturale de la noul corp pe care vrem să-l construim la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”. Elevii și profesorii au nevoie de spații moderne și laboratoare dotate cu tehnologie de ultimă generație. Investițiile în educație și formare profesională sunt prioritare pentru mine, deoarece sunt investiții în viitorul nostru.

Suntem în contact cu arhitecții care fac proiectarea, vrem să fie gata cât mai rapid, pentru a putea demara execuția lucrărilor.

Avem în plan la “Nicolae Iorga” să facem un corp de școală pentru învățământul primar:19 săli de clasă a câte 22 de elevi fiecare (numărul maxim acceptat pentru sălile de clasa pentru învățământul primar este de 22 elevi, conform legislației în vigoare), cabinet medical, cabinet stomatologic, cancelarie, secretariat, birou administratie, post de paza, grupuri sanitare băieți, grupuri sanitare fete și grupuri sanitare persoane cu dizabilitati, bibliotecă cu sala de lectură.

În plus, o sală de sport modernă și o sală de evenimente cu foaier, ambele dotate cu grupuri sanitare baieți, grupuri sanitare fete și grupuri sanitare persoane cu dizabilități.

Fiecare spatiu va fi accesat prin holuri, case de scară, și sasuri în funcție de caz, dimensionate pentru evacuare în siguranță a tuturor persoanelor care utilizează spațiul. Mai avem: curți de lumină dupa caz, anexe, spații de depozitare, spații tehnice și sasuri aferente în functie de caz, cameră centrală termică, cameră pompe, sală de mese, magazie alimente, camera programul lapte și corn etc”.