În ședința Consiliului General al Municipiului București de astăzi a fost aprobată modificarea indicatorilor tehnico-economici pentru refacerea și modernizarea Patinoarului “Flamaropol”.

Iatădetaliile oferite de primarul general, Nicușor Dan:  

„Expertiza tehnică făcută recent ne-a arătat că putem merge mai departe cu lucrările, conform proiectului. Lucrările la Patinoarul “Flamaropol” au început în 2016 și au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului în condițiile unor întârzieri și probleme de execuție. Potrivit estimărilor, până în 2019 a fost executată aproximativ 26% din întreaga lucrare – doar lucrări la structura de rezistență.

 Ne propunem să transformăm vechiul Patinoar “23 August” într-un centru multifuncțional, destinat nu doar competițiilor, ci mai ales practicării de către publicul larg a sportului pe gheață.

 Patinoarul va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 9.500 mp și o capacitate de 3.100 de locuri. Va fi asigurată și o zonă de parcare în aer liber pentru 82 autoturisme. În cadrul centrului mutifuncțional, vor exista, pe lângă patinoar, un bazin de înot și o zonă de escaladă.

 Valoarea totală a investiției este de 251.778.110,71 lei cu TVA, durata de realizare fiind de 24 de luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere”.