Close Menu
  • Acasa
  • Administratie
  • Companii
    • Afaceri internationale
    • Auto/Transport
    • Energie/Mediu
    • IT&C
  • Financiar
  • Analiză
  • Sanatate
  • Educație
  • Diplomație
  • Timp liber
    • Cultura
    • Lifestyle
    • Sport
  • Eveniment
What's Hot

Pot lua magneziu în fiecare zi pe termen lung? Când este potrivit și ce trebuie urmărit

12/10/2026

Ce ingrediente au efect vasoconstrictor și tonifiant pentru țesuturi în caz de hemoroizi? Rolul lor în îngrijirea locală

12/10/2026

ION DACIAN, VOCEA CARE A ÎNVĂȚAT ROMÂNIA SĂ ZÂMBEASCĂ PRIN… MUZICĂ! Destinul fabulos al tenorului născut într-un sat din Transilvania

11/10/2026
Facebook X (Twitter) Instagram
  • Despre noi
  • Contact
Facebook YouTube
Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi
Publicitate
marți, octombrie 13
  • Acasa
  • Administratie
  • Companii
    • Afaceri internationale
    • Auto/Transport
    • Energie/Mediu
    • IT&C
  • Financiar
  • Analiză
  • Sanatate
  • Educație
  • Diplomație
  • Timp liber
    • Cultura
    • Lifestyle
    • Sport
  • Eveniment
Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi
Home»Educație»Valentin Ionescu, Președinte ISF: Într-o lume a inteligenței artificiale, să nu uităm să gândim
Educație

Valentin Ionescu, Președinte ISF: Într-o lume a inteligenței artificiale, să nu uităm să gândim

By editor01/10/2026Niciun comentariu5 Mins Read
Share Facebook Twitter Pinterest Copy Link LinkedIn Tumblr Email VKontakte Telegram
Share
Facebook Twitter Pinterest Email Copy Link
Demo
Demo

Prezent astăzi la Universitatea din București în cadrul deschiderii noului an universitar, Președintele Institutului de Studii Financiare, domnul Valentin Ionescu, a declarat:
“În fiecare toamnă, începutul unui nou an universitar are ceva special. Pentru studenți înseamnă începuturi, alegeri, planuri și, inevitabil, multe întrebări despre viitor. Anul acesta, privind către o nouă generație care intră în universitate sau se pregătește să intre în viața profesională, cred că una dintre aceste întrebări este mai importantă ca oricând: cum ne pregătim pentru o lume care se schimbă mai repede decât putem anticipa?
Am petrecut o mare parte din viața profesională în piețele financiare. Am văzut burse dezvoltându-se, instituții construindu-se, perioade de creștere și crize, schimbări de reglementare și tehnologii care, la momentul apariției lor, păreau revoluționare. Și totuși, schimbarea pe care o trăim astăzi mi se pare diferită. Pentru prima dată, tehnologia nu mai automatizează doar activități repetitive. Inteligența artificială începe să participe la activități pe care, până nu demult, le consideram aproape exclusiv umane: analizează, compară, formulează recomandări și ne ajută să luăm decizii. În finanțe vedem deja acest lucru foarte clar.
Algoritmii analizează riscuri, detectează fraude și procesează volume uriașe de date. Produse financiare care în urmă cu douăzeci de ani necesitau întâlniri, formulare și drumuri la diferite instituții pot fi accesate astăzi în câteva minute de pe telefon, este un progres extraordinar.
Dar apare inevitabil o întrebare: dacă inteligența artificială poate face toate aceste lucruri, ce mai rămâne pentru noi? Eu cred că răspunsul este: foarte mult. Nu informația va face diferența, ci întrebarea.
Am fost obișnuiți mult timp cu ideea că educația înseamnă, înainte de toate, acumulare de informație. Să știi cât mai multe, să găsești răspunsul corect.
Astăzi avem în buzunar acces la mai multă informație decât ar fi putut consulta vreodată un om într-o viață. În câteva secunde putem întreba un instrument de inteligență artificială despre o investiție, o poliță de asigurare, un credit sau despre ce am putea face cu economiile noastre.
În această lume, adevărata competență va fi din ce în ce mai puțin capacitatea de a găsi informația și din ce în ce mai mult capacitatea de a pune întrebarea potrivită. Să știm să verificăm răspunsul, să deosebim informația de manipulare, să înțelegem riscul. Și, mai ales, să avem curajul și responsabilitatea de a lua o decizie.
Finanțele sunt, în cele din urmă, despre oameni, digitalizarea schimbă profund sistemul financiar. Asigurările, investițiile, pensiile și serviciile financiare devin tot mai accesibile și mai rapide, dar există un paradox interesant. Cu cât lumea financiară devine mai tehnologizată, cu atât devine mai important ceva profund uman: încrederea. Un sistem financiar nu funcționează doar pentru că are capital, tehnologie, algoritmi și reglementări. Funcționează pentru că oamenii au încredere în el. De aceea, cred că trebuie să schimbăm inclusiv modul în care privim produsele financiare.
Întrebarea nu ar trebui să fie doar: „Ce produs putem vinde?” Întrebarea importantă este: „Ce rezultat produce acest produs pentru omul care îl cumpără?” Această schimbare de perspectivă va deveni, cred, tot mai importantă în următorii ani. Este și motivul pentru care cred că trebuie să schimbăm modul în care vorbim despre educația financiară.
La Institutul de Studii Financiare întâlnim frecvent tineri cărora încercăm să le explicăm cum funcționează lumea financiară. Dar educația financiară nu ar trebui să însemne doar definiții despre dobândă, inflație, acțiuni, fonduri de investiții sau polițe de asigurare. Ar trebui să îi ajute pe oameni să ia decizii mai bune. Aș pune oricărui student o întrebare foarte simplă:
Ai 1.000 de lei disponibili. Ce faci cu ei? Îi cheltuiești? Îi ții în cont? Îi pui într-un depozit? Cumperi titluri de stat? Investești într-un fond, într-un ETF sau în acțiuni? Îți asumi riscul unei investiții în crypto? Sau poate cea mai bună investiție, la 20 de ani, este să folosești acei bani pentru propria educație? Nu există un răspuns universal. Dar există întrebări bune: Care este obiectivul meu? Pentru cât timp pot renunța la acești bani? Ce risc îmi permit? Înțeleg cu adevărat produsul în care investesc? Aceasta este, pentru mine, adevărata educație financiară. Iar generația de astăzi va trebui să adauge încă o întrebare:
Pot avea încredere în răspunsul pe care mi l-a dat inteligența artificială? Universitatea nu ne poate spune ce meserie vom avea peste 20 de ani. Mulți dintre studenții care intră astăzi într-o universitate vor lucra, probabil, în profesii care încă nu există. În aceste condiții, cred că ar fi nedrept să cerem universității să îi pregătească pentru fiecare tehnologie, fiecare aplicație sau fiecare meserie care va apărea în următoarele decenii.
Universitatea poate face însă ceva mult mai valoros, poate forma oameni care știu să învețe permanent.
Oameni care gândesc critic, care pun întrebări, care pot lucra cu oameni diferiți de ei. care pot recunoaște atunci când nu știu ceva și sunt dispuși să învețe. Și oameni care înțeleg că inteligența, fie ea umană sau artificială, fără responsabilitate poate produce și decizii greșite. Nu încercați să concurați cu inteligența artificială. Dacă ar fi să transmit un singur mesaj studenților la începutul acestui an universitar, ar fi acesta: Nu încercați să concurați cu inteligența artificială la cantitatea de informație pe care o poate procesa. Este o competiție pe care probabil nu o putem câștiga, folosiți-o, Învățați să lucrați cu ea, Învățați să o întrebați.
Dar păstrați ceea ce ne definește ca oameni: judecata, curiozitatea, creativitatea, empatia, responsabilitatea și capacitatea de a construi încredere. Tehnologiile se vor schimba, profesiile se vor schimba, nu in ultimul rand piețele financiare se vor schimba. Și probabil că inteligența artificială pe care o considerăm astăzi spectaculoasă ni se va părea, peste zece ani, la fel de obișnuită precum ni se pare astăzi smartphone-ul. Dar capacitatea de a lua o decizie bună într-o lume incertă va rămâne una dintre cele mai valoroase competențe.
De aceea, la începutul unui nou an universitar, le-aș spune tinerilor un lucru simplu:
Nu căutați doar răspunsurile bune. Învățați să puneți întrebările bune”.

București Business este membru al Reușita Business Group.

an universitar special inteligenti arificiale sa nu uitam sa gandim valentin ionescu viata profesionala
Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Telegram Copy Link
editor

Related Posts

Educație

Universitatea din București scoate la concurs peste 5.800 de locuri la sesiunea de toamnă a admiterii 2026

03/09/2026
Educație

PALATUL COPIILOR Ilfov prinde din nou viață! Activități pentru toate gusturile îi așteaptă copiii talentați!

03/09/2026
Educație

Se caută… directori de școli! Mesaj cu aplomb din partea Ministrului Educației

02/09/2026
Educație

A treia creșă construită de la zero în Sectorul 6

28/08/2026
Educație

România, pe podium la prima Olimpiadă Internațională de Business și Finanțe, organizată la București

12/08/2026
Educație

Istoria restaurată: Vulturul și cei doi grifoni vor fi reamplasați pe frontonul Palatului Universității din București. Ansamblul statuar a fost distrus în urma bombardamentelor din 1944

07/08/2026
Add A Comment

Comments are closed.

Cele mai noi

ION DACIAN, VOCEA CARE A ÎNVĂȚAT ROMÂNIA SĂ ZÂMBEASCĂ PRIN… MUZICĂ! Destinul fabulos al tenorului născut într-un sat din Transilvania

11/10/2026

Johann Strauss Ensemble alături de dirijorul Russell McGregor ajung la București pentru BEST OF VIENNA

11/10/2026

Capitala  SE TRANSFORMĂ într-un SPECTACOL GIGANT de… lumină! SPOTLIGHT aprinde Bucureștii timp de trei seri!

09/10/2026

„România, astăzi! – Incertitudine – Reziliență – Evoluție” – Conferința Filialei Prahova a Patronatului Societăților din Construcții

09/10/2026
Populare

Vesti bune in privinta modernizarii Liniei 5 de tramvai

20/06/2024

Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse a semnat primele 20 de contracte pentru o retea de centre de zi pentru copiii expusi riscului de a fi separati de familie

20/11/2023

Turbina noua sau reconditionata pentru Skoda? Avantaje si diferente

22/07/2025
Facebook YouTube

Parteneri

  • Primar PH
  • Ardeal Business
  • Brașov Business
  • Constanța Business
  • Craiova Business
  • Iași Business
  • Prahova Business

Parteneri

  • Teo Smile
  • Teo Smile Blog
  • Stoma 24
  • Prahova Medicala
  • News Medical
  • Teo Smile Kids
  • Fotbal Prahovean

Parteneri

  • 10 Travel
  • Gold Travel
  • Locații de Top
  • Construcții Smart
  • 24 Cars
  • Reușita TV

Subscribe

Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri

© 2026 București Business By Reusita Business Group. Toate drepturile rezervate.
  • Politică de confidențialitate
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Contact

Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.