Primăria Capitalei a implementat un sistem modern de acces în clădirea din Bulevardul Regina Elisabeta nr.47, incepând cu data de 03.06.2021, accesul în sediul Primăriei Municipiului București facandu-se pe bază de card nominal.

Prin implementarea acestui sistem de acces modern și sigur, Primăria Capitalei dorește o monitorizare cât mai clară a activității care se desfășoară în fiecare zi în cadrul instituției, a persoanelor și a tipurilor de probleme pe care cetățenii doresc să le rezolve la nivelul instituției. Interacțiunea cu cetățenii trebuie să devină cât mai transparentă, iar problemele acestora să fie rezolvate în timp cât mai scurt. Totodată, acest sistem permite o evidență a salariaților care vin la serviciu, mai ales în contextul pandemiei, și pentru a putea oferi o mai mare siguranță acestora la locul de muncă.

De asemenea, prin această măsură, Primăria Capitalei face un pas în față și dorește să renunțe la utilizarea condicii de prezență, în sistem fizic, prin semnare cu pixul, la venire și la plecare.Accesul tuturor cetățenilor în sediul instituției se face pe ”ușa mare a Primăriei”, din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, așa cum a declarat Primarul General Nicușor Dan, încă din data de 21 mai.

foto: Facebook/Primaria Capitalei