„Unul dintre pilonii programului “Sprijin pentru România” îl reprezintă susținerea investițiilor cu impact în economie.

Am alocat un miliard de lei pentru a sprijini toate proiectele de investiții mai mari de 1 milion euro.

Aceste fonduri vor fi direcționate către cele mai importante domenii de activitate, precum industria prelucrătoare, construcțiile, HORECA, IT&C, sănătatea și asistența socială.

Dorim să finanțăm investiții care să dezvolte comunități întregi și să reducă decalajele economico-sociale dintre regiunile țării.

Vrem să stimulăm companiile românești să producă, iar valoarea adăugată să devină o resursă din care să construim noi proiecte care să îmbunătățească viața românilor”, vine cu precizări ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.