Lucrările de punere în siguranță a fațadei Hanului Solacolu au fost finalizate și a fost eliberat carosabilul.

Primarul General, Nicușor Dan: „Începând de duminică, 10 noiembrie 2024, tramvaiele liniei 21 îşi vor relua circulaţia pe ambele sensuri pe Calea Moşilor. Totodată, pe acest traseu vor reintra tramvaiele Astra Imperio Metropolitan.

Lucrările de punere în siguranță a Hanului Solacolu continuă, dar șantierul va ocupa doar trotuarul din dreptul imobilului. Circulaţia pietonală va fi asigurată prin traversarea pe trotuarul de vizavi, prin amenajarea unor treceri de pietoni temporare.

În această perioadă echipele TCMB montează plasa de protecţie pe bordura trotuarului, astfel încât reluarea circulaţiei să se facă în siguranţă și lucrează totodată la corpurile secundare ale imobilului, dar şi la realizarea unui acoperiş provizoriu peste tot ansamblul”.

Detalii despre reorganizarea circulației tramvaiului 21 pe www.pmb.ro.