Societatea de Transport București informează că în această dimineață, în jurul orei 8:40, un tramvai al liniei 25, aparținând Depoului Militari, a fost implicat într-o coliziune cu o autobasculantă pe Bd. Timișoara, în apropierea intersecției cu Bd. G-ral Paul Teodorescu, pe sensul către Depoul Militari.

Din primele verificări, se pare că șoferul autobasculantei nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga, ceea ce a dus la impactul cu tramvaiul. În urma accidentului, un călător aflat în salonul vagonului a suferit răni ușoare. Serviciul de urgență 112 a fost alertat imediat, iar echipajele de intervenție s-au deplasat la fața locului.

În urma acestui incident, circulația tramvaielor liniilor 1, 10, 11 și 25 este blocată temporar în zonă.

Potrivit informațiilor oficiale, la ora 09:30, s-a reluat circulatia tramvaielor din liniile 1, 11 si 25, pe Bd. Timisoara, sens Sos. Progresului, însă sensul spre Bd. G-ral Paul Teodorescu, rămâne în continuare blocat pentru finalizarea cercetărilor de către Brigada Rutieră!

Serviciul de urgenţă 112 a fost alertat imediat, iar echipajele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului. În urma acestui incident, circulaţia tramvaielor liniilor 1, 10, 11 şi 25 este blocată temporar în zonă”, a mai transmis STB.

Șoferul autobasculantei, în vârstă de 66 de ani,  a intrat într-un tramvai condus de către o femeie în vârstă de 46 de ani, potrivit autorităților Capitalei.

În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager din tramvai – bărbat în vârstă de 69 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero”, a transmis Poliţia.

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor producerii acestui eveniment.


FOTO: Facebook Info Trafic Rutier – București și Ilfov