„Traivan”, „trangavan”, „tranca-fleanca”, cam așa îl strigau bucureștenii pe atunci tânărul si nemaivăzutul tramvai tras de cai, când s-a ivit pentru prima dată pe Calea Moșilor în primăvara lui 1872. Ce-i drept, țanțoșa inscripție „The Bukarest Tramways” era cam greu de pronunțat pentru stră-stră-străbunicii noștri. Înscrisul era in englezește pentru că cea dintâi linie de tramvai fusese pusă în funcțiune de o societate cu origini în țara lui John Bull – Harry Herbet de Merivee (deși numele în sine pare mai degrabă franțuzesc). Bucureștenii, după ce si-au primit cu agitație si umor noul mijloc de locomoție, i-au dat întrebuințări cel puțin fanteziste: tinerii crai aruncau de pe imperială flori prin ferestrele domnișoarelor sau înfiripau dialoguri galante cu tovarășele ocazionale de drum în interiorul vagoanelor
Lunecarea lină pe sine trebuie să li se fi părut deosebit de agreabilă bucureștenilor obișnuiți cu hurducăturile birjelor pe caldarâm. Însă privite din perspectivă ceva mai modernă, tramvaiele se asemănau în mare parte unor jucării, cu vagoanele lor ușoare (pentru a putea fi trase de doi, maxim 3 cai), în care încăpeau cu greu 20-25 de persoane și care deraiau destul de des la cotituri din cauza șinelor cu șantul destul de superficial. Când era vorba de urcat pante, treaba devenea si mai anevoioasă și de multe ori era necesară adăugarea unui al treilea cal, înaintaș. La capăt de călătorie nu existau spații circulare care sa permită întoarcerea vagoanelor, așa că vizitiul trecea cu tot cu cai dintr-o parte a tramvaiului în cealaltă.

Tramvaiul cu cai se schimba in funcție de anotimp – iarna existau vagoane închise, pentru ca sufletele călătorilor să nu înghețe din pricina gerului, pe când vara vagoanele erau deschise, semănând mai degrabă cu niște platforme de scânduri purtate pe șine. Călătorul era protejat de soare și, eventual, de ploaie doar de niște perdele subțiri, care nu împiedicau însă picăturile bucureștene grele și neobosite, pe care le știm cu toții atât de bine, să îl facă ciuciulete. Între 1872 si 1885 se înființează cinci linii de tramvai cu tracțiune animală : nr. 1 Cimitirul Sf. Vineri – Gara de Nord – Bariera Moșilor, nr. 2, Bariera Călărașilor – Piața Victoriei, nr. 3, Piața Victoriei – Bufet, nr. 4, Piața Sf Gheorghe – Lânăriei, nr. 5, Piața Sf. Gheorghe – Bariera Dorobanților. Sub mandatul lui Pake Protopopescu numărul rutelor crește, iar in anii 1890, o altă societate, de data asta belgiano-olandeză, primește permisiunea de a crea 4 linii de tramvaie cu cai și una electrică. Deși s-a construit încă din 1892 o uzină electrică la Grozăvești, darea în folosință a liniei electrice a fost tărăgănată din pricina unor probleme tehnice, legate de pavajul capitalei, care făceam imposibil curentul subteran”…

„Bucureștenii au adoptat cu entuziasm noua mașinărie menită să le ușureze viața – într-atât, încât tramvaiele erau pline ochi, de nu puteai să te urci în ele. În aceste situații, vatmanul afișa o plăcuță cu înscrisul „complect” în partea din față a vagonului. O altă consecință nefastă a fost comoditatea crescândă a, oamenilor care începeau să meargă din ce în ce mai puțin pe jos. Un astfel de cetățean întâlnim într-o povestire publicată în 1908 în Furnica:
Popescu, slujbaș, stă de un ceas pe piața Teatrului Național, așteptând să ia tramvaiul. Tramvaiele sosesc unele după altele, regulat, toate însă încărcate, mai încărcate chiar decât bugetul anului ce vine. Uite al patrulea! Popescu, enervat, dă să se sue în vagon…
— Ce iești chior? – nu vezi că nu mai e loc? – îl apostrofează în nas pasagerul de sentinelă de pe scara platformei dinapoi.
— Ia-o pe jos, amice, că nu-ți scade leafa! – sbiară un altul, probabil coleg cu el de birou, actualmente invizibil, înecat în gloată celor cari au umplut tramvaiul ca un ou.
Mai trece unul… și încă unul… Complect – scrie pe tăblița din dreptul frunței vizitiului, vestind trecătorii că creerul onorabilului mânuitor al biciului nu mai are nevoe de nimic, bucurându-se de o cultură complectă.
La al șaptele tramvai, Popescu își face vânt desperat de pe trotuar, din trei pași, zdup! Sare el voinicește lipindu-se cocă de furnicarul pasagerilor sarailie pe platforma dinnainte. Și imediat, respins ca o mingie elastică ce se isbește de un corp dur, Popescu pornește înapoi de unde a venit, cade într-un picior pe piatra pavajului mirat că încă nu s-a lungit pe el.
— Dobitocule! Omul mai are și picioare, nu numai cap! – urlă pasagerul pe bătăturile căruia Popescu fusese o clipă găzduit.
Popescu cască gura să răspundă… Bang! Bang! – o ia la vale tramvaiul, monstru apocalipstic cu piept și turnură de oameni vii.”
Naratorul a uitat însă să ne spună de la bun început că numitul Popescu se grăbea s[ ajungă cu nevasta la o cină și că locuia pe Calea Griviței… la doar 10 minute de mers pe jos de Teatrul Național. Astfel de Popești întâlnim, din păcate, și în zilele noastre.

Conductorii (vatmanii) uitau frecvent să afișeze plăcuța cu „Complect”, astfel încât se iscau deseori scandaluri între acesta și călători:
— Pssst, pssst! Face semn cu mâna un domn iuțit de ger.
Cei patru îl privesc pieziș ca și cum n-ar exista, fiecare gândește: Idiotul!… E chior? … nu vede că nu mai e loc?
Domnul cu „pssst” se încăpățânează. Dispunând de-o iuțeală superioară iuțelei calului ce târăște tramvayul, iată-l pe scara vagonului… buf! se prăvălește el tocmai peste domnul care mai adineauri și-a oferit locul cocoanei. Scuze, mormăieli, înjurături printre dinți. Acuma sunt cinci – cu toate că locuri nu sunt decât pentru patru – și fiecare se gândește: – De o mai încerca vreunul să se suie, îl dăm grămadă jos!
Unul chiar – cel care s-a suit ultimul – s-a și plâns conductorului: – De ce primești mai mulți pasageri decât sunt locuri? Ne-ai înghesuit de parcă am fi sardele la cutie. Domnul conductor, drept răspuns, lasă tăblița pe care-i scris: Complect.”

Spicuiri dintr-un text ce adună oarece file de istorie și… amintiri de neuitat… Sursa: Via Bucuresti by Andreea Apostu.

Citiți și faceți și voi, cu gândul, privind lacîteva fotografii, o… preumblare prin vremuri de demult…

Sursa foto: Cezarina Danciu/ Bucurestiul de odinioara