„Revocarea din funcția de prefect al municipiului București, ca și numirea dealtfel, sunt decizii politice, firești.
Am acceptat acestă funcție în urmă cu trei luni, cu multă bună-credință, într-o perioadă deosebit de complicată.
Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aș fi făcut față fără ajutorul vostru, al bucureștenilor, în primul rând, dar și cu sprijinul total al colegilor din Prefectură și al colaboratorilor din toate instituțiile.
Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR – Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București, să fie o persoană care să respecte și să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune.
Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!” a scris, în urmă cu scurt timp, Traian Berbeceanu pe contul său de socializare.
Aflăm că negocierile în coaliţia de guvernare cu care a debutat săptămâna l-au lăsat pe prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, fără funcţie. Prefectura Capitalei a revenit la USR-PLUS, cea a Clujului revine UDMR, iar în județul Bihor ar urma să fie prefect liberal.
Concret, discuţiile de luni seară, s-au soldat, în principal, cu distribuirea funcţiilor de prefect şi subprefect. PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi.
foto: Traian Berbeceanu/Facebook