Din nefericire, un diplomat român a fost ucis. Este vorba, potrivit de un bărbat de 43 de ani, după cum a declarat Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu. Un alt bărbat a fost grav rănit. Așa cum a declarat oficialul, clădirea ambasadei a fost distrusă, nemaiputând fi folosită. Misiunea diplomatică română la Kabul presupunea o echipă de 12 diplomați.
Din nefericire, situația este tensionată.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că atacul a avut loc în noaptea de marți spre miercuri și a fost îndreptat împotriva cetățenilor străini
Ramona Mănescu: „A fost activată o celulă de criză”.
Cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.
Ministrul a spus că nu se poate pronunța deocamdată dacă, după acest tragic eveniment, se va închide sau nu misiunea diplomatică română din Kabul.
SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI DIPLOMATULUI UCIS!
Foto: ziare.com