valoarea
Astăzi, 1 august 2024, Ministerul Energiei a făcut un pas important în modernizarea sistemului energetic național, prin semnarea a încă…
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat, vineri, versiunea consolidată a ghidului aferent acțiunii 4.1.1 „Investiții în activități productive”, finanțată…
În ședința de Guvern din data de 19 august 2021 a fost adoptată Hotărârea privind stabilirea bugetului pentru implementarea Programului…
Valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise în cadrul programului „Noua Casă”, in perioada 29.03 – 4.06.2021, însumează peste 735…
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de… ATENȚIE, 4,9156 lei pentru un euro, în…
Proiectul, unul de anvergură, este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și are ca…
Regio în sprijinul comunităților locale, al autorităților și antreprenorilor: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației-#MLPDA a aprobat supracontractarea proiectelor aflate în lista…
TICHETE DE MASĂ, în 2020, cu valoare mai mare?! Posibil! Valoarea nominală a unui tichet de masă ar putea ajunge la…
Luni, 30 septembrie 2019, la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, în prezența Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc a avut…
Se mișcă lucrurile în bine. Finele săptămânii trecute au adus vești bune pentru bucureșteni! Proiectul de reabilitare a 212 km…
Subscribe
Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri