politisti
Șaisprezece polițiști români care au participat la capturarea narcotraficantului francez Mohamed Amra, unul dintre cei mai căutați fugari din Europa,…
Poliția Română, prin Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a desfășurat acțiuni pentru depistarea persoanelor care dețin ilegal arme și…
Peste 95 de milioane de țigarete și peste 3,1 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 8…
Miercuri, 12 iulie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția…
La data de 21 noiembrie 2022, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu cei ai Direcției de…
Poliția Locală din Sectorul 3 va avea începând din această lună, în timpul sezonului cald, echipaje pe teren ce vor…
În această perioadă se înregistrează o creştere a valorilor de trafic prin punctele de trecere a frontierei. Anunț din partea…
Alcool, viteză, încălcarea regulilor de circulație… Motivele pentru care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în capitală, au fost reținute…
In acesta dimineta, poliţiştii au audiat 12 persoane şi au reţinut, pentru 24 de ore, cinci bărbaţi într-un dosar în…
In aceasta dimineata, politistii efectueaza 19 perchezitii domiciliare in Bucuresti si alte 3 judete într-un dosar ce vizează săvârşirea infracţiunilor…
INCREDIBIL, dar mai cu seamă… TRIST: Polițiști de frontieră dați dispăruți luni seară în Munții Maramureșului!!! Aflăm de la reprezentanții…
Având în vedere că ne aflăm în perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri…
„Fosta conducere a Poliței Locale Sector 1 și-a pontat anul trecut în perioada stării de urgență sute de ore suplimentare…
La această oră, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează 6 percheziții, în București și Constanța, la mai multe persoane…
„Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, în acord cu operațiunea desfășurată la nivel european,…
La această oră, aproximativ 100 de polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe…
Subscribe
Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri