În prima zi a acestei săptămâni (15.07.2024), pompierii salvatori au gestionat peste 2.000 de situații de urgență, la nivel național, printre care se numără acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților. În acest interval de timp, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 239 de incendii izbucnite în diverseCiteste mai multe!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat azi, 1 februarie, că oficial, s-a declarat stare de alertă epidemiologică, asta din pricinaînregistrării, timp de trei săptămâni consecutiv, a unui mare număr de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii). ”Se numeşte săptămâna epidemică. Au fost două astfel de săptămâni, aceasta este ceaCiteste mai multe!