Prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, a primit joi, 7 aprilie 2022, vizita ambasadorului Indiei în România, Excelența Sa, domnul Rahul Shrivastava.  Cu acest prilej, au avut loc discuții amicale cu privire la relațiile comerciale și culturale între județul Ilfov și India, dar și la legăturile acestor două comunități ce ținCiteste mai multe!

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu TAKT Manpower România și PATROMIL, a organizat marți, 14 decembrie, evenimentul „Impactul și managementul migrației cetățenilor străini in România – Perspective și soluții cu privire la managementul și performanțele lucrătorilor străini”. În contextul actual, România se confruntă cu oCiteste mai multe!

Companiile din IT, dar nu numai, sunt invitate să participe la evenimentul online India România Virtual Business Meet, care va avea loc în data de 7 decembrie 2020, începând cu orele 11.00 (ora României). Evenimentul, organizat de Consiliul pentru Promovarea Exportului de Produse Electronice și Software India (ESC India), cu sprijinul Ambasadei IndieiCiteste mai multe!

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, a avut o întrevedere cu Excelența Sa domnul Rahul Shrivastava, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii India în România, aflat la începutul mandatului său în țara noastră. La întâlnire au participat, de asemenea, dl. AnupCiteste mai multe!

Miercuri, 13 martie 2019, a avu loc inaugurarea Centrului de Tehnologie și Inovare al companiei indiene Infosys în România, unde vor lucra 500 de angajați. La ceremonie au participat vicepremierul Ana Birchal, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ambasadorul Indiei în România, Thanglura Darlon, reprezentanții companiei Infosys și ai mediului deCiteste mai multe!