frf
Arbitrul FIFA Marcel Bîrsan a fost ales noul președinte al Asociației Municipale de Fotbal București (AMFB), în urma Adunării Generale…
Federația Română de Fotbal a anunțat, pe site-ul său, decesul lui Marian Lumînare, o figură marcantă a fotbalului amator și…
Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Aspire Academy, organizează în perioada 20-21 aprilie, pe Arena Națională, prima ediție europeană…
Federația Română de Fotbal găzduiește săptămâna aceasta vizita oficială a delegației Federației de Fotbal din Filipine (PFF), reprezentată de președintele,…
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost invitat de Institutul Diplomatic Român să susțină o prezentare despre rolul diplomației sportive…
Marți, 13 ianuarie, Giles Portman, ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, a efectuat…
Federația Română de Fotbal (FRF) și Aspire Academy din Qatar, una dintre cele mai importante instituții de dezvoltare a tinerilor…
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit astăzi, 25 noiembrie, la Casa Fotbalului, cu Péter Szijjártó, Ministrul Afacerilor…
După succesul în organizarea tragerii la sorți a grupelor și a celor patru meciuri de la EURO 2020, precum și…
Prezent în România pentru o serie de vizite de lucru, Ambasadorul Paolo Zampolli, Trimisul special al Președintelui SUA pentru Parteneriate…
Ședința Adunării Generale a Federației Române de Fotbal s-a desfășurat azi, 10 iunie 2025, la Casa Fotbalului, în sala Nicolae…
Ambasada României în Republica Austria, de la Viena, a găzduit vineri, 6 iunie a., o masă rotundă dedicată sportului paralimpic…
Astăzi, 15.04.2025, Curtea de Apel București s-a pronunțat în dosarul nr. 17083/3/2024, desființând în mod definitiv hotărârea Tribunalului București prin…
Federația Română de Fotbal anunță parteneriatul cu Outline Streetart Festival, un eveniment care marchează o premieră internațională în peisajul artistic…
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis joi, 3 octombrie, înființarea unei comisii în vederea gestionării situației…
Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal a aprobat în ședința de luni, 30 septembrie, o investiție de aproximativ 1,2…
Subscribe
Abonează-te pentru a primi cele mai noi știri