ATENȚIE: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează apelul de finanțare destinat sprijinirii doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat prin burse de studiu, precum și consolidării colaborărilor între universități, institute de cercetare și mediul privat. Apelul are o valoare totală de 21 milioane de euro și pot solicita finanțare: Universități publice și privateCiteste mai multe!

Studenţii şi studenţii doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaşte, pe lângă creditele transferabile dobândite (în condiţiile legii) la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din străinătate, și creditele transferabile obținute la alte programe de studii din cadrul aceleiaşi instituţii deCiteste mai multe!