Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședintele Călin Gal au prezentat astăzi, 20 ianuarie, proiectul de buget pe anul 2022. Comparativ cu anul precedent, veniturile prognozate pentru anul 2022 sunt cu 71% mai mari, de la 515 milioane lei, la 882 milioane. Cheltuielile de funcționare a aparatului propriu șiCiteste mai multe!

Începând de astăzi, bucureştenii pot vota proiectele care vizează dezvoltarea Capitalei, în cadrul procesului de Bugetare Participativă Primăria Municipiului Bucureşti a finalizat selecţia proiectelor de dezvoltare a Capitalei înscrise în procesul de bugetare participativă, fiind validate şi declarate eligibile 29 de proiecte, din cele 60 depuse în total. Astfel, începândCiteste mai multe!

„Împreună cu cei doi viceprimari ai Bucureștiului și cu președintele Comisiei pentru buget din Consiliul General al Municipiului București, am făcut schița bugetului local pentru 2021, reușind să echilibrăm nevoile de dezvoltare cu scoaterea orașului din falimentul în care l-a împins fosta administrație Firea – PSD. Avem un buget deCiteste mai multe!

Vineri, 19 februarie 2021, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință specială. În cadrul ședinței de astăzi, au fost supuse analizei propunerile de buget pentru anul 2021 ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului AfacerilorCiteste mai multe!

„În ședința de guvern de astăzi am început pregătirea bugetului pentru anul 2021. Am cerut ministerelor analize privind impactul bugetar al aplicării actelor normative, situația financiară a companiilor de stat și a proiectelor de investiții, suntem atenți la execuția bugetară. Propunem ca proiectul de buget să intre în Parlament pentruCiteste mai multe!

Consiliul General al Capitalei a aprobat în şedinţa de pe 30 aprilie proiectul de rectificare bugetară, conform căruia veniturile estimate iniţial la 7,2 miliarde de lei vor fi diminuate cu 244 de milioane de lei. Potrivit raportului de specialitate, modificările avute în vedere vin în urma adresei nr. 528/25.03.2020 a AdministratoruluiCiteste mai multe!