14 Asistente medicale de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Buftea încep de luni cursurile de perfecționare în obstetrică și neonatologie. Cursurile sunt finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, printr-un proiect care include și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Spitalul Clinic Județean deCiteste mai multe!

Ion, Gheorghe, Dumitru, Lixandru, Irimia sunt numele unora dintre oamenii al căror crez a fost acela de a-și apăra țara. Au făcut-o și în Primul Război Mondial, și în Al Doilea Război Mondial. Motiv pentru care România astăzi s-a gândit la jertfa lor. Atunci când simțirea românească naște clipe deCiteste mai multe!

➡️După decopertarea drumului județean 602 efectuată săptămâna trecută, o dată cu prima zi fără ploaie, s-a început asfaltarea, anunță administrația județului Ilfov. ➡️Drumul frezat a fost curățat de praf, apoi a fost stropit cu emulsie specială și acoperit cu geogril. Mixtura asfaltică a fost turnată apoi peste geogril. Operatorul cilindruluiCiteste mai multe!