Ministerul Educației este în plin proces de consultare pe marginea proiectelor legilor educației.
„Seria a fost deschisă prin discutarea și acceptarea propunerilor formulate de Consiliul Național al Elevilor pe tema legii învățământului preuniversitar și a fost urmată de dezbaterea propusă de Alianța „O Voce pentru Educație”.
Joi, 21 iulie, au avut loc consultări cu federațiile sindicale din învățământul preuniversitar (Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ), iar astăzi, 22 iulie, s-au desfășurat consultări cu Federația Națională Sindicală „Alma Mater” pe marginea proiectului legii învățământului superior. Tot în cursul acestei zile va avea loc la sediul Ministerului Educației o dezbatere pe tema susținerii excelenței prin intermediul Centrelor de Excelență, eveniment ce face parte din seria celor 10 dezbateri programate în primele 10 zile de consultări.
Ne dorim ca dialogul să rămână în continuare susținut, în contextul în care calendarul alocat consultării publice se derulează până spre finalul lunii următoare (24 august).
Apreciem caracterul constructiv al propunerilor formulate în cadrul întâlnirilor de până acum, dar și conținutul propunerilor transmise pe adresa de e-mail dedicată preluării feedback-ului privind proiectele de legi.
Astfel, în primele 10 zile de la lansarea proiectelor în consultare, am primit aproape 500 de propuneri, în mare parte de natură să aducă un plus de calitate textelor proiectelor de lege. Mulțumim!”, transmit reprezentanții ministerului de resort.
Proiectele supuse consultării sunt publicate aici: .