„Am participat la cea de-a treia ediție a Summit-ului Solar Energy Bucharest, unde am subliniat importanța crucială a investițiilor în sistemul energetic național.

Principala nevoie devine stocarea. Am evidențiat asta raportat inclusiv la datele de duminică, o zi cu un consum foarte mic. Lipsa capacității de stocare poate crea dificultăți nu doar producătorilor de energie din surse regenerabile, dar și echilibrului sistemului energetic.

Pregătim la Ministerul Energiei o schemă pentru stocare prin Fondul de Modernizare, cu un buget de sute de milioane de euro. Sperăm să fie avizată în următorul  Comitet de Investiții al Fondului pentru Modernizare, din toamna aceasta. Avem în desfășurare apelul de investiții de 200 de milioane de euro, care acoperă și investiții în capacități de stocare.

Continuăm investițiile: energie pentru o nouă Românie!”, a scris aseară, pe constul său de socializare, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.