Opera Națională București este una din cele patru Opere naționale din țara noastră, fiind cel mai mare teatru liric din România. Mai mult decât o instituție, o emblemă culturală profundă, generoasă, în care muzica a fost, este și rămâne Primadonă!
Denumirea de „Opera Română” fusese utilizată cu mult timp înaintea unei clădiri special destinate teatrului liric din capitala României. Compozitorul, dirijorul, cântărețul și profesorul român George Stephănescu a fost cel care a luptat mereu pentru fondarea acestei instituții artistice, pe care a întemeiat-o sub denumirea de Compania Opera Română.
Potrivit documentelor istorice, trupa lirică bucureșteană s-a lansat sub nume propriu la la 8 mai 1885, prezentând progresiv un repertoriu din ce în ce mai bogat și mai ales. Spectacole de operetă și operă comică mai fuseseră organizate în acea perioadă, facilitate de apariția în 1877 a Legii teatrelor, care stipulau existența unei secții de operă în cadrul Teatrului Național. Aceste spectacole, în limba română, apăreau sub egida Teatrului și pe afișele acestuia. La început repertoriul consta mai ales din opere italiene și franceze de mare popularitate, dar și opere comice din creația națională, în care au apărut pe scena bucureșteană primele mari voci românești.
Deși existența unei trupe artistice românești de teatru liric, sub numele de Compania Opera Română, s-a făcut cunoscută încă din 1885, înființarea Operei Române ca instituție independentă și finanțată de la buget s-a realizat abia în 1921. Premiera absolută s-a făcut cu opera Lohengrin sub bagheta lui George Enescu. Autoritățile au oscilat apoi între perioade în care au finanțat Opera direct sau altele în care au încredințat-o prin antrepriză unor particulari.
Actuala clădire a Operei Române, cu o capacitate de 952 locuri, a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de Teatrul de Operă și Balet în vederea a două două ample manifestări internaționale: al treilea Congres Mondial al Tineretului (25-30 iulie) și al patrulea Festival Mondial al Tineretului și Studenților (2-14 august), dar a fost inaugurată abia la 9 ianuarie 1954, cu spectacolul Dama de pică, operă de Piotr Ilici Ceaikovski. Fațada clădirii, modificată față de ideea inițială a arhitectului, are un portic cu 3 arcade monumentale, împodobite cu statuile a patru muze, și trei uși de acces, care permit intrarea în holul fastuos înălțat pe două nivele. Clădirea este clasată pe lista monumentelor istorice din București cu codul B-II-m-B-19004.
*În 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, autoritățile statului au construit o nouă clădire destinată Operei, situată între Calea Plevnei și Biserica Sfântul Elefterie, se menționa într-un comunicat al Operei Naționale București prilejuit de aniversarea, la 9 ianuarie 2014, a 60 de ani de la inaugurarea clădirii. ”Înființată încă din anul 1885, compania lirică română din București, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut, până în seara de 9 ianuarie 1954, un sediu conform cerințelor genurilor de spectacol pe care le desfășura. Până la acea dată, teatrul liric de pe malurile Dâmboviței avusese statutul de chiriaș, printre spațiile care îi găzduiau spectacolele numărându-se Teatrul Național de pe Calea Victoriei (distrus de bombardamentele din august 1944), teatru cu care adesea lupta pentru spațiul de spectacol și de repetiții (iar uneori împărțea costumele și decorurile), Teatrul Liric (fosta sală Leon Popescu) din Piața Walter Mărăcineanu, distrus de cutremurul din 1940, Teatrul Regina Maria, pe cheiul Dâmboviței, în zona podului Mihai Vodă (astăzi demolate)
Sala de spectacole are forma de potcoavă. Scena are 24 m lățime, 20 m adâncime și 30 m înălțime. La ultimul etaj există Muzeul Operei. În parcul din fața clădirii se află statuia marelui muzician George Enescu, o sculptură în bronz de Ion Jalea .
Tot în fața clădirii, dar privind spre intrare, se află bustul compozitorului Gheorghe Stephănescu (1843 – 1925), fondatorul Operei Române.
Pe fațada clădirii, în locul a două arcade mai mici, care le încadrau inițial pe cele trei mari, au fost montate două basoreliefuri, unul care înfățișează o scenă de operă (sculptori Zoe Băicoianu și Boris Caragea), iar celălalt, zborul unor balerini (sculptor Ion Vlad). În sala de spectacole se găsește un candelabru cu 100 de brațe de cristal aurit.
Ocazional se țin spectacole și în Foaierul Galben, care are o capacitate de maxim 200 locuri.
Demn de știut, Opera Națională București a adoptat un însemn heraldic, creat de heraldistul Tudor-Radu Tiron, și un logo în latină : ARS GRATIA ARTIS care înseamnă artă pentru artă sau, cuvânt cu cuvânt, arta este recompensa artei.
De-a lungul Vremurilor, generoasa scenă a Operei Naționale București a găzduit prestațiile de mare succes ale unor nume strălucite de cântăreți, dirijori, balerini, scenografi și regizori. Dintre cântăreții români de operă care s-au afirmat inclusiv pe cele mai mari scene ale lumii amintim doar câteva nume: Elena Cernei, Magda Ianculescu, Ion Buzea, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaș, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Marina Krilovici, Iolanda Mărculescu, Victoria Bezetti, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Teodora Lucaciu, David Ohanesian, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Lella Cincu, Ion Piso, Ladislau Konya, Maria Slătinaru Nistor, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumagian, Constantin Gabor, Vasile Martinoiu, Silvia Voinea, Anda Louise-Bogza- prim-solista Operei din Praga ș.a. În domeniul baletului, printre cele mai celebre nume figurează Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Sergiu Ștefanschi, Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Marinel Ștefănescu, Ioan Tugearu, ș.a.
Foto: wikipedia.org, ziare.com, Merg.În
