ATENȚIE: Mâine, 3 iunie 2021, încep lucrările de reabilitare termică a blocurilor de pe raza Sectorului 5. Pentru început vor fi montate schelele pentru 15 blocuri, aflate la următoarele adrese:

– Calea 13 Septembrie nr. 239, bl V5, sc. 1, 2, 3

– Calea Ferentari nr.12, bl. 119D, sc. 1-2

– Calea Ferentari nr. 20, bl. 126, sc. 1, 2, 3

– Calea Ferentari nr.13, bl. 94, sc.1, 2, 3

– Calea Rahovei nr. 323, bl. 26

– Calea Ferentari nr.15, bl. 95, sc.3, 4

– Calea Ferentari nr.8, bl. 117, sc.1, 2

– Șoseaua Alexandriei nr. 92, bl. L 26

– Calea Ferentari nr.17, bl. 95, sc.1, 2

– Calea 13 Septembrie nr. 118-120, bl. 60-62, sc. 1, 2

– Calea Rahovei nr. 358, bl. 10B

– Șoseaua Alexandriei nr. 90, bl. L25

– Calea 13 Septembrie nr. 128, bl. P35

– Calea 13 Septembrie nr. 133, bl. T2B

– Calea Alexandriei nr. 96, bl. PC12.

Zilele următoare va fi publicată și lista celorlalte blocuri care urmează să fie reabilitate. Chiar de la preluarea mandatului, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a promis că va face toate demersurile necesare pentru ca lucrările de reabilitare să continue în sector, având în vedere că în ultimii ani acesta a fost un subiect problematic pentru cetățeni, pentru că multe lucrări începute au fost abandonate și nu au mai fost finalizate. Odată cu adoptarea bugetului și deblocarea situației în ceea ce privește contractele de reabilitare, locuitorii din sector vor putea beneficia de izolarea termică a blocurilor.

Încă din luna ianuarie, Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca Direcţia de Investiţii din cadrul Primărie să-i notifice pe toți constructorii care au contractat lucrări de reabilitare termică la blocuri. Mai mult, acesta a cerut să se apeleze inclusiv la clauza prevăzută în contract prin care antreprenorul va despăgubi beneficiarul pentru orice daune, pierderi şi cheltuieli, inclusiv taxe legale, care rezultă din orice cerere privind executarea lucrărilor, dacă aceste lucrări nu vor începe la timp.

„Știu încă de când am preluat mandatul de primar că una dintre principalele nemulțumiri ale cetățenilor din Sectorul 5 este cea privind reabilitarea termică a blocurilor. Am spus încă de la început că voi face toate demersurile necesare pentru ca aceste lucrări să continue. Iată că de mâine dăm startul reabilitării. Pentru început, aceste lucrări se vor efectua la 15 blocuri din sector, iar în zilele următoare vom anunța și următoarele blocuri care se află pe listă pentru reabilitare termică. Vrem ca în 2021 să recuperăm ce nu s-a făcut în ultimii ani. Oamenii sunt nemulțumiți și pe bună dreptate. Sunt blocuri unde s-a început reabilitarea, iar apoi lucrările au fost pur și simplu abandonate. Nu vom mai tolera astfel de lucruri. Companiile care nu își fac treaba vor suporta consecințele. Eu, Cristian Popescu Piedone, vă promit că vom face tot ce ține de noi ca instituție pentru ca blocurile din sector să fie reabilitate cât mai repede, având în vedere că aceste proiecte sunt deja bugetate.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.