…Într-o cu totul și cu totul altă lume… sau cum veacurile și meșterii de altădată își spun poveștile prezentului unui oraș care ține înadins la TRADIȚIE. Pitoresc, demn, plin de… tâlc: STÂLPUL CALFELOR (Casa Calfelor)- Sibiu.
De luat în seamă…
Stock-im-Eisen …este numele german al stâlpilor de acest fel, în care calfele băteau la plecare câte un cui (sau unealtă). Era semn că au trecut prin locul respectiv, gest menit să le poarte noroc mai departe, dar și să arate că unealta cu pricina a fost mânuită de om cu bună pricepere…
Semnul spune: „Nu vezi cu mâna ta, ci cu ochii tăi”.
*** O calfă este un muncitor calificat, care a încheiat o perioadă de ucenicie într-o meserie. El este considerat competent și autorizat să lucreze în acel domeniu ca un muncitor complet calificat. O calfă obține un atestat prin absolvirea unui curs de ucenici, prin efectuarea unei perioade de pregătire practică și prin examinare de către meșteri. Deși o calfă a obținut un atestat profesional și este capabil să lucreze ca angajat, ea nu este încă în măsură să lucreze ca meșter pe cont propriu.
Termenul de calfă a fost inițial utilizat în cadrul breslelor medievale. Calfele erau plătite în fiecare zi. Fiecare breaslă recunoștea în general trei grupe de lucrători: ucenici, calfe și meșteri. O calfă, fiind un muncitor calificat, putea deveni meșter și conduce propria sa afacere, dar cele mai multe continuau să lucreze ca angajați.[3]
Fiecare breaslă avea regulamente pentru a promova meseriași responsabili, care erau răspunzători pentru munca lor, și pentru a proteja comerțul individual și publicul larg de muncitori necalificați. Pentru a deveni meșter, o calfă trebuie să prezinte breslei o creație individuală pentru a fi evaluată. Numai după evaluare o calfă putea fi admisă în breaslă ca meșter.[4] Uneori, unei calfe i se cerea să urmeze o călătorie de lucru de trei ani, care era numită anii de călătorie.
Origine
Calfa este un muncitor calificat care are dreptul de a percepe o plată pentru fiecare zi de muncă. O calfă a încheiat o perioadă de ucenicie, dar este angajat de un alt meseriaș cu rang de meșter,[5] dar poate locui în afara atelierului și poate avea o familie proprie. O calfă nu poate să angajeze alți lucrători. În contrast, un ucenic depindea de un meșter, de obicei, pentru un termen fix de șapte ani și locuia în casa meșterului, primind o remunerație sub formă de produse alimentare, cazare și formare profesională.
În unele părți ale Europei, precum Germania din Evul Mediu târziu, călătoria calfei (Wandergeselle) dintr-un oraș în altul pentru a câștiga experiență, lucrând în diferite ateliere, reprezenta o parte importantă a formării unui meșter aspirant. Tâmplarii și ceilalți meseriași din țările vorbitoare de limba germană și-au păstrat tradiția calfelor călătoare chiar și astăzi, dar numai câteva bresle încă o mai practică. În Franța, cafele care călătoreau erau cunoscute sub numele de compagnons.
…Într-o cu totul și cu totul altă lume… sau cum veacurile și meșterii de altădată își spun poveștile prezentului unui oraș care ține înadins la TRADIȚIE. Pitoresc, demn, plin de… tâlc: STÂLPUL CALFELOR (Casa Calfelor)- Sibiu.
De luat în seamă…
Stock-im-Eisen …este numele german al stâlpilor de acest fel, în care calfele băteau la plecare câte un cui (sau unealtă). Era semn că au trecut prin locul respectiv, gest menit să le poarte noroc mai departe, dar și să arate că unealta cu pricina a fost mânuită de om cu bună pricepere…
Semnul spune: „Nu vezi cu mâna ta, ci cu ochii tăi”.
*** O calfă este un muncitor calificat, care a încheiat o perioadă de ucenicie într-o meserie. El este considerat competent și autorizat să lucreze în acel domeniu ca un muncitor complet calificat. O calfă obține un atestat prin absolvirea unui curs de ucenici, prin efectuarea unei perioade de pregătire practică și prin examinare de către meșteri. Deși o calfă a obținut un atestat profesional și este capabil să lucreze ca angajat, ea nu este încă în măsură să lucreze ca meșter pe cont propriu.
Termenul de calfă a fost inițial utilizat în cadrul breslelor medievale. Calfele erau plătite în fiecare zi. Fiecare breaslă recunoștea în general trei grupe de lucrători: ucenici, calfe și meșteri. O calfă, fiind un muncitor calificat, putea deveni meșter și conduce propria sa afacere, dar cele mai multe continuau să lucreze ca angajați.[3]
Fiecare breaslă avea regulamente pentru a promova meseriași responsabili, care erau răspunzători pentru munca lor, și pentru a proteja comerțul individual și publicul larg de muncitori necalificați. Pentru a deveni meșter, o calfă trebuie să prezinte breslei o creație individuală pentru a fi evaluată. Numai după evaluare o calfă putea fi admisă în breaslă ca meșter.[4] Uneori, unei calfe i se cerea să urmeze o călătorie de lucru de trei ani, care era numită anii de călătorie.
Origine
Calfa este un muncitor calificat care are dreptul de a percepe o plată pentru fiecare zi de muncă. O calfă a încheiat o perioadă de ucenicie, dar este angajat de un alt meseriaș cu rang de meșter,[5] dar poate locui în afara atelierului și poate avea o familie proprie. O calfă nu poate să angajeze alți lucrători. În contrast, un ucenic depindea de un meșter, de obicei, pentru un termen fix de șapte ani și locuia în casa meșterului, primind o remunerație sub formă de produse alimentare, cazare și formare profesională.
În unele părți ale Europei, precum Germania din Evul Mediu târziu, călătoria calfei (Wandergeselle) dintr-un oraș în altul pentru a câștiga experiență, lucrând în diferite ateliere, reprezenta o parte importantă a formării unui meșter aspirant. Tâmplarii și ceilalți meseriași din țările vorbitoare de limba germană și-au păstrat tradiția calfelor călătoare chiar și astăzi, dar numai câteva bresle încă o mai practică. În Franța, cafele care călătoreau erau cunoscute sub numele de compagnons.
foto: Andrei Cth