Muzeul Național Cotroceni organizează miercuri, 8 iunie 2022, în Spațiile Medievale, vernisajul expoziției „Sosia mea”, un proiect personal al artistei Ileana Dana Marinescu. Proiectul expozițional aduce în atenția publicului lucrările create de Ileana Dana Marinescu în perioada pandemică, uimitoare creații artistice care au la bază obiecte de larg consum. 

Structurată pe trei secțiuni – Scena, Backstage și Grădina mea –, expoziția surprinde prin materialele utilizate, care sunt refolosite și transformate grație creativității și imaginației artistei. „Multe dintre lucrările pe care le-am făcut sunt legate între ele, pentru că sunt copiii mei, gândirea mea, sufletul meu; emoțiile mele sunt toate adunate și sunt anumite piese care pot sta foarte bine și în Backstage și pe Scenă și în Grădina mea, pentru că există acest suflu, în primul rând al insectelor de care eu sunt fascinată, de zborul lor, de multitudinea formelor și a aripilor și a elitrelor. Da, și vreau să vă mai spun că în Grădina mea am un catalog de elitre și cred că va trona în mijlocul sălii. Deci toate lucrările între ele au acest fir al sufletului meu, de legătură între ele.”, declară artista.

Expoziția Sosia mea” prezintă o operă artistică aflată la maturitate, bazată pe o estetică proprie, inedită, prezentă pe scena artistică românească începând cu anul 1996. „Putem astfel înțelege inclusiv demersul participativ de antrenare a unor energii umane, prin aportul de obiecte abandonate și apoi regăsite, prin rețeaua extinsă de participanți la un act memorial social-artistic. Tehnic, deși acest aspect rămâne întodeauna de ordin secundar, lucrările pot fi catalogate ca niște colaje tridimensionale, post Dada, bricolaje readymade, care au marea calitate de a fi pe înțelesul tuturor, indiferent de vârstă sau de pregătirea artistică a privitorului.” – Cosmin Năsui, critic de artă.

Expoziția va fi completată de un catalog realizat la Editura Muzeului Național Cotroceni, care se va putea achiziționa de la magazinul de prezentare.

„Sosia mea” – expoziția personală a artistei Ileana Dana Marinescu este deschisă pentru public în perioada 9 iunie – 24 iulie 2022 și poate fi vizitată de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00. Vizitarea se face doar pe bază de programare, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381. Un reprezentant al muzeului vă va confirma rezervarea.

Bucuresti Business este partener media al Muzeului National Cotroceni.