„Un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autovehicul pe stradă din sectorul 3, sub influenţa substanţelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest s-a stabilit faptul că bărbatul a consumat Opiu şi Metadonă”, au informat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice, oamenii legii întocmind şi un dosar penal pe numele bărbatului respectiv.

Tot în cursul nopții trecute, poliţiştii rutieri din Bucureşti au mai identificat alţi trei şoferi care conduceau sub influenţa alcoolului. CA urmare, au fost întocmite dosare penale pe numelecelor în cauză.

Opiul este un latex alcătuit dintr-un amestec de substanțe toxice cu proprietăți narcotice. Opiul este extras prin incizarea capsulelor imature ale unor specii de mac (din familia Papaveraceae) și este întrebuințat ca somnifer, calmant, analgezic și stupefiant.

Metadona este un drog opioid sintetic prescris ca și calmant sau ca substitut pentru dependența de narcotice cum ar fi heroina.

Metadona are o acțiune asemănătoare cu cea a morfinei, însă efectele metadonei se resimt mult mai mult timp decât cele ale morfinei. Acest lucru crește riscul unei supradoze fatale. Chiar dacă metadona poate să reducă pofta resimțită de pacienți de a consuma alte droguri opioide, dependența de acele droguri este adesea înlocuită cu cea de metadonă, atrag atenția specialiștii.

foto: ziare.com