Sistemul automat de verificare a documentelor de călătorie în aeroporturi (automated border control systems) a fost inaugurat astăzi în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă.

Compania Națională Aeroporturi București împreună cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au fost gazdele unui eveniment de presă la care au luat cuvântul dl. Cătălin Drulă – Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, dl. Lucian Nicolae Bode – Ministrul Afacerilor Interne și dl. Cosmin Cătălin Peșteșan – Director General Compania Națională Aeroporturi București. Evenimentul s-a desfășurat cu participare restrânsă și cu respectarea normelor anti-Covid.