Guvernul României a prezentat astăzi în Parlament situația la zi a negocierilor pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Bugetul pe componente și reformele asumate reflectă situația de astăzi, 26 mai. Dialogul politic cu reprezentanții opoziției parlamentare a inclus prezentarea acestor detalii și clarificarea unor aspecte ridicate de opoziție.

„În urma acestui dialog, vom face mai clar în PNRR principiul distribuirii echitabile geografic a fondurilor, principiul descentralizării și rolul autorităților locale, acolo unde este cazul. De asemenea, vor fi clarificate rolul mecanismului de coordonare interministerială precum și instituirea unui comitet public de monitorizare a PNRR unde vom invita partenerii sociali și societatea civilă.

Prezentarea pentru prima oară a componentelor PNRR în Comisia de Afaceri Europene, în data de 9 martie, accesul opoziției la documente de lucru și prezentarea în plen a unor negocieri încă deschise reprezintă o dovadă de deschidere din partea Guvernului pentru a constitui un plan național cu baze consensuale.

Ne aflăm în ultimele zile de consultări cu Comisia Europeană înainte de depunerea oficială, diseară avem programată o videoconferință cu premierul Florin Cîțu și vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, joi și vineri avem programate negocieri tehnice pe clarificarea etichetării investițiilor verzi și a celor digitale.

Bugetul prezentat public astăzi poate suferi ajustări în urma acestor negocieri pe etichetarea investițiilor.

Programul de definitivare și comunicare a PNRR este următorul:

  • 27-28 mai: negocieri tehnice cu Comisia
  • 28-30 mai: definitivarea textului, ținând cont de ultimele negocieri
  • 31 mai: depunerea oficială a PNRR în sistemul informatic al CE. Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol transversal și pentru fiecare componentă.
  • 1 iunie: reunirea textelor într-un format pentru publicare
  • 2 iunie: publicarea integrală și prezentarea PNRR către publicul larg și jurnaliști.

Am luat decizia de a publica întreg planul României, vom fi printre puținele state membre UE care publică întregul document”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

 Notă: Atașată – Sinteza prezentată în Parlamentul României, astăzi, 26 mai