Se vor derula proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în Sectorul 2, în acest an. Este anunțul edililor care vin și cu precizări pe acest palier.
„Vă dăm câteva exemple – finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea termică a Liceelor Ferdinand, Blaga, Brătianu, investiții în clădirea Direcției Publice de Evidență Persoane și Stare Civilă, proiect amplu de digitalizare a instituției Primăriei Sector 2, etc.
Reabilitarea termică a blocurilor este o prioritate. Avem alocat 16.27% din bugetul consolidat. Avem fonduri alocate cheltuielilor de capital pentru cofinanțarea Programului local multianual de creștere a performanței energetice a blocurilor, din împrumuturi externe, contractate de la Banca Europeană de Investiții, în suma de 168.941 mii lei.
Obiectivele majore: închiderea șantierelor pentru cele 55 blocuri începute în 2020, demararea de proiecte noi – 60 de blocuri, finalizarea proiectelor blocate de prea mult timp – 103 blocuri”, este mesajul reprezentanților din administrația Sectorului 2.
Mai multe detalii, puteți consulta aici: http://public.ps2.ro/…/2021-04-14%20dezbatere…/