Muzeul Municipiului București vă invită la Conferința de în această seară, de la orele 18.30, care va avea loc la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr 2), cu tema „Din tainele Bucureștilor: Tradiția Gazetei matematice și modelul ei formativ”, care va fi susținută de matematicianul și scriitorul Bogdan Suceavă, cu participarea dlui Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România.

„Gazeta matematică” are o apariție editorială neîntreruptă din 1895 și până astăzi. Concursul „Gazetei” a prilejuit de-a lungul istoriei întâlniri memorabile, așa cum a fost cea dintre Gheorghe Țițeica și Dan Barbilian, la începutul veacului trecut. Una dintre întrebările interesante inspirate de experiența „Gazetei” este: cum se poate încuraja creativitatea? Cum pot fi identificați cât mai devreme și sprijiniți tinerii talentați? Vom aminti că originile intelectuale ale Olimpiadelor internaționale de matematică sunt legate de perioada când la conducerea Societății de specialitate din România se afla Grigore Moisil (1906-1973), iar vice-președinți erau Caius Iacob (1912-1992) și Nicolae Teodorescu (1908-2000). Congresul matematicienilor români din 1956, care a avut loc la București, a prilejuit contexul unor întâlniri universitare care au precedat apariția Olimpiadelor internaționale.

Bogdan SUCEAVĂ a studiat matematica la Universitatea din București (a absolvit în 1994, master în 1995) și la Michigan State University (doctorat în 2002). Din 2002 lucrează la California State University, Fullerton, unde a primit o serie de recunoașteri, inclusiv premiul L.Donald Shields 2023. Este autorul a peste 80 de lucrări de matematică, una dintre ele recunoscută cu 2020 Polya Award for Expository Writing din partea Mathematical Association of America. Este autorul a 19 volume de literatură scrise în română, între care romanele „Venea din timpul diez”, „Noaptea când cineva a murit pentru tine”, „Avalon. Secretele emigranților fericiți”, și volumele de eseuri „Istoria lacunelor” și „Adâncul acestei calme creste. Programul de la Erlangen și poetica Jocului secund”.

Radu GOLOGAN s-a născut în 1952, la Brașov. A absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” și Facultatea de Matematică a Universității din București. În perioada liceului, a fost olimpic internațional la matematică, obținând o medalie de argint și una de bronz. În 1981, și-a susținut doctoratul sub îndrumarea profesorilor Cioran Foiaș și Marius Iosifescu. A fost cercetător științific la INCREST și la Institutul de Matematică al Academiei Române. Din anul 2000, este profesor la Universitatea Politehnica din București. A coordonat olimpiadele de matematică și a condus lotul olimpic al României la Olimpiada Internațională de Matematică în perioada 2001–2018. Din 2008, este președinte al Societății de Științe Matematice din România și coordonator al revistei „Gazeta Matematică”. A publicat peste 30 de articole de cercetare, câteva sute de probleme și articole de matematică elementară, precum și manuale și culegeri de matematică. Este, de asemenea, cunoscut pentru numeroasele intervenții în mass-media pe teme legate de educație.

Coordonator conferință: Cătălin D. Constantin

Bilet intrare: 10 lei