„Sărut mâna, Domnu’ Profesor!” Mai mult, mult mai mult decât o formulă de politețe. Ceva mult mai frumos, mai profund, din inimile unor elevi. Niște copii de 11-12 ani, de undeva, dintr-un sat din apropierea capitalei.
Așa consideră ei, micuții, să îl salute, să îi dea binețe noului profesor care le dezvăluie tainele limbii și literaturii române. Un tânăr cu țara și neamul în suflet, un profesor aflat acum abia în primele sale zile la catedră, i-a cucerit, le inspiră respect și le-a deschis poarta, prin tezaurul limbii, către cultură, către simțire și tradiție. La numai o lună de când a început școala, tânărul dascăl e acum salutat așa, ca-n vremurile bune și trainice ale ȘCOLII noastre. Și asta spune multe. Multe despre ce poate face un om dedicat profesiei, stăpân pe rolul său, acolo unde are a șlefui caractere, dar și despre niște copii dintr-un sat, copii crescuți cu spirit și credință.
Și când auzi unele ca acestea, nu ai cum să nu te bucuri! Uite, mai există ȘCOALĂ, mai sunt DASCĂLI- în toată profunzimea acestei profesii de care avem azi atâta nevoie, mai sunt copii minunați, mai există EDUCAȚIE și acei sfinți „7 ani de-acasă”!
