Destăinuite de Ana Pascu, muzeograf la Muzeul Național al Țăranului Român: „Despre Sfântul Nicolae se spune că, ajuns arhiepiscop, se îngrijea şi de sufletele, dar şi de nevoile trupești ale locuitorilor din Mira. Umbla neştiut prin cetate şi le dăruia cele necesare pe furiș. Unui om i-a dat, pe rând, trei pungi cu galbeni, ca să aibă fetele lui zestre, să se poată căsători. Pentru a lega viața Sfântului Nicolae de obiceiul de a pune cadouri în ciorapi sau în ghete, într-o legendă populară se zice că a azvârlit una dintre pungile de bani pe fereastră și aceasta a căzut într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Alţii spun că era o gheată.

De aceea, ziua Sfântului Nicolae se mai numește, prin unele ținuturi, Crăciunul Copiilor. Seara, în ajun, copiii își curăță ghetele, în care vor primi daruri mărunte: ciocolată, bomboane, fructe de iarnă (portocale, mandarine, curmale și smochine), haine și jucării. Darurile mult visate, mai costisitoare, le vor fi date de Crăciun, sub pom. Cei care nu au fost cuminți primesc o nuielușă (semn al pedepsei pe care o merită).

Sărbătoarea Arhiepiscopului Nicolae marchează începutul sărbătorilor de iarnă, care se încheie pe 7 ianuarie, odată cu praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, având în miezul ei Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos. În multe locuri, în această zi se adună cetele de colindători şi încep repetiţiile. Ei afirmă că nu se cuvine să cânţi colinde înainte de Sfântul Nicolae, nici după Sfântul Ioan. În unele sate, colindătorii încep pregătirile cântând chiar colinde închinate Sfântului Nicolae la casele celor ce îi poartă numele.

A fost iubit în toată Europa, atât în Est, unde cultul său a pătruns din primele secole creștine, cât și în Vest, unde cultul său s-a răspândit mai ales după 1087, anul strămutării moaștelor sale făcătoare de minuni în Bari (Italia). Dar, în ultima sută de ani, Sfântul Nicolae a intrat într-un con de umbră: văzut mai ales prin prisma cadourilor făcute copiilor, a ajuns pe locul al doilea, după Moș Crăciun (Santa Claus), deși, culmea ironiei, Santa Claus este un personaj inventat tocmai după modelul său. Mulți factori au contribuit la aceasta: rolul din ce în ce mai important al copiilor în societate și atenția crescândă acordată educației lor începând cu secolul al XIX-lea (ceea ce a dus la apariția unor cărți cu scop pedagogic avându-l ca erou pe Santa Claus); utilizarea în scop comercial a imaginii lui Santa Claus de către Coca Cola; asocierea cu sărbătoarea Nașterii Domnului, cea mai importantă sărbătoare creștină a iernii etc.

În România, în sate, nici astăzi nu se prea obișnuiește să se pună daruri în ghetuțe; acesta este un obicei mai degrabă urban. Țăranii l-au transformat în personaj de basm și de legendă, care îi ajută pe cei ce îl cinstesc; pentru că sărbătoarea sa cade iarna, în apropierea solstițiului de iarnă, îl consideră unul dintre sfinții ocrotitori ai lumii, cel ce împiedică soarele să fugă de pe cer; îl roagă să le apere vitele de lupi și urși, un real pericol iarna în zonele de munte, și să obțină iertare pentru cei morți și să le ducă sufletele la cer. Soldații, marinarii și pescarii, copiii și tinerii, toți se bucură de ajutorul lui”.

Surse foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Oroveanu | Copii în costum popular, județul Sibiu, autor: Iosif Berman (O-240); Facebook