In perioada 22-26 martie 2021, Banca Națională a României a organizat Săptămâna mondială a banilor, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică prin Rețeaua Internațională de Educație Financiară la care BNR este membru cu drepturi depline începând cu anul 2018. Demersul face parte dintr-un proiect amplu de educație financiară inițiat de Banca Națională a României în anul 2011 – Să vorbim despre bani şi bănci, la care au participat până acum aproximativ 210.000 de elevi și cadre didactice.

Pe parcursul acestei săptămâni reprezentanți ai băncii centrale din București și din rețeaua teritorială au derulat activități pe teme financiar-bancare adresate unui număr de aproximativ 15825 de elevi, din 194 unități școlare; au fost susținute 650 de prezentări, din care 131 destinate claselor primare, 336 celor gimnaziale și 183 elevilor de liceu.

Activitățile educative ce se încadrează în tematica propusă la nivel mondial, au stat la baza dezbaterilor online dintre elevi și reprezentanții BNR pe subiecte precum elaborarea unui buget, planificarea financiară, economisirea, inflația, elemente de siguranță ale banilor, mijloace moderne de plată.

Și în acest an Banca Națională a României s-a implicat în acest proiect educațional considerând că în prezent, în contextul pandemiei COVID-19, este mai important ca niciodată să continue interacțiunea cu tinerii, astfel încât aceștia să poată dobândi/dezvolta abilități și cunoștințe pentru abordarea problemelor financiare.

Proiectul ”Săptămâna Mondială a Banilor – 2021” este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă peste 170 de țări de pe toate continentele. Acesta are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.