Primarul General, Stelian Bujduveanu, cu o veste bună: ”Este un pas important pentru a le oferi bucureștenilor mai multă siguranță și confort în ceea ce privește furnizarea căldurii și a apei calde.
Noile conducte, cu o lungime totală de 650 de metri, vor deservi blocurile de pe Șoseaua Mihai Bravu, între Pasajul Bucur Obor și intersecția Șos. Mihai Bravu – Șos. Iancului.
Zilele acestea, echipe de la Compania Municipală Energetica Servicii București au realizat probele de presiune, iar în perioada următoare sistemul va putea fi pus în funcțiune.
Urmează refacerea carosabilului, trotuarelor și spațiilor verzi”.
