“Îmi doresc ca cele mai mari și mai bune firme de construcții si echipamente medicale să participe la acestă procedură de atribuire derulată transparent, pe baze competitive!”, a transmis azi, în Ajun de Crăciun primarul Ciprian Ciucu.
Procedură de atribuire este pentru proiectare, execuție si echipamentele medicale mari (de exemplu tomograf).
Valoarea estimată a obiectivului de investiții este aproape 349 milioane de lei (in jur de 70 de milioane de euro).
CUM VA ARĂTA SPITALUL DIN 6?
Spitalul din Bd. Timişoara 101E va avea 307 paturi (275 de spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi), 75 de cabinete ambulatoriu, 8 săli de operații, 7 săli de nașteri și compartiment de primiri urgențe.
Va avea următoarele specialităţi: Cardiologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică, Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă, Unitate Critică Cardiacă, Neonatologie și Chirurgie. Va deservi, în principal, sectorul nostru.
Durata estimată a lucrărilor este de 3-4 ani.
FINANȚARE-RECORD PENTRU SPITALUL SECTORULUI 6
Pentru a putea finanţa spitalul, am obţinut pentru un împrumut rambursabil pentru suma record de 72,9 milioane de euro (364 de milioane de lei). Ea reprezintă aproape jumătate din valoarea totală a contrucţiei, de peste 191 de milioane de euro (950 de milioane de lei).
Contractul a fost semnat, în mai, de primarul Ciprian Ciucu și viceguvernatorul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), Tomáš Bocek.
Alte aproape două milioane de euro, fonduri nerambursabile, au fost primite de la BDCE și vor fi folosite pentru asistență tehnică.