România vrea să își crească încă din acest an independența energetică, în acest sens fiind preconizate investiții de miliarde de euro. Soluțiile de creștere a nivelului de independență energetică a țării noastre, au fost analizate într-o ședință la care au luat parte premierul Nicolae-Ionel Ciucă și reprezentanții companiilor Romelectro, Hidroconstruct, Hidroelectrica, CE Oltenia și CE Hunedoara, scopul fiind identificarea soluțiilor de dezvoltare a capacității naționale de producere a energiei electrice.
Astfel, din luna mai, CEO Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW, iar până la sfârșitul anului, darea în folosință a Centralei de la Iernut va furniza alți 210 MW. Investițiile pentru obținerea energiei din sistemul hidro vor asigura alți 200 de MW, începând cu anul viitor.
Totodată, Guvernul va intensifica planurile de investiții din Fondul de Modernizare, pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei, inclusiv din surse regenerabile. Astfel, încă de la începutul acestui an, CE Oltenia a depus proiecte în valoare de 1,4 miliarde euro, din care 895 milioane de euro din Fondul de Modernizare. Alte 400 de milioane de euro vor fi alocate proiectelor depuse de Transelectrica, la care se vor adăuga cele 1,1 miliarde euro pentru dezvoltarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
În luna martie a.c., vor fi lansate apeluri de proiecte în domeniul energiei în valoare de 960 milioane euro, care vor genera o capacitate suplimentară de producere a energiei electrice de 260 MW. De asemenea, din Fondul de Modernizare, în această toamnă vor fi puse la dispoziție alte 2,8 miliarde euro pentru dezvoltarea capacităților de producere a energiei.
La discuții au mai participat secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu, miniștrii Energiei, Virgil Popescu, Mediului, Tanczos Barna, și Justiției, Cătălin Predoiu.