Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au depistat luni două ansambluri rutiere, în care se aflau nu mai puțin de 28.000 de kilograme de deșeuri din aluminiu. Pentru această încărcătură, șoferii nu au putut prezenta documente de transfer în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În data de 19.04.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul pentru două ansambluri rutiere. Șoferii celor două automarfare erau doi cetățeni bulgari, în vârstă de 36, respectiv 60 de ani și transportau deșeuri  din aluminiu.

Existând unele suspiciuni cu privire la documentele de transport sus-menționate, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin de la reprezentanții Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma efectuării verificărilor, s-a constatat faptul că în mijloacele de transport se afla cantitatea de aproximativ… 28 de tone deșeuri din aluminiu, încărcătură pentru care documentația de notificare pentru circulația transfrontalieră nu era completă.

Drept urmare, în cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru cele două ansambluri rutiere.