“România intenționează să continue dialogul pentru o nouă Strategie UE privind egalitatea de gen și să facă progrese în cadrul negocierilor”, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, în deschiderea ultimei zile de dezbateri din cadrul Reuniunii informale a Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială și Consumatori (EPSCO) de la Palatul Parlamentului, unde miniștrii Muncii din UE au avut ca temă de discuții “Abordarea integratoare de gen în cadrul dimensiunii sociale a UE post 2020”.
Ministrul Marius Budăi a prezidat, pentru a doua zi consecutiv, prima reuniune informală a miniștrilor ocupării și politicilor sociale din statele membre UE care a fost organizată de țara noastră, în contextul deținerii Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.
În debutul discursului său, Marius Budăi a afirmat că “Politica UE privind egalitatea de gen după 2019 ar trebui să fie consolidată, iar prin promovarea valorilor fundamentale consacrate prin aplicarea acquis-ului european să contribuie la implementarea angajamentelor internaționale ale UE, cum ar fi Agenda Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă și obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG) 2030, a Convenției ONU privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), a Platformei de acțiune de la Beijing și a Convenției de la Istanbul”.
Egalitatea de gen și independența economică a femeilor sunt, potrivit ministrul Muncii și Justiției Sociale, esențiale pentru o creștere economică sustenabilă, de aceea este important, susține acesta, să se asigure un cadru normativ prin intermediul căruia femeile să beneficieze de o independență economică reală, care să le permită participarea deplină și responsabilă la viața socială și de familie, la procesul de luare a deciziilor, în toate zonele și la toate nivelurile.
Progresele înregistrate la nivel european în direcția egalității între femei și bărbați au fost, în opinia sa, inegale, astfel că, în anumite domenii, au existat o serie de obstacole.
Așa cum se menționează într-un comunicat oficial, această realitate este confirmată, de altfel, de indicele egalității de gen 2017, elaborat de către Institutul European pentru Egalitatea de Gen între Femei și Bărbați (EIGE), care arată că progresul înregistrat în această direcție în statele membre UE rămâne lent. De la 62 de puncte, în anul 2005, scorul referitor la indicele egalității de gen a crescut, de exemplu, la 65 de puncte în 2012 și la 66.2 puncte în anul 2015.
“Din aceasta perspectivă, consider că egalitatea de gen trebuie să fie stabilită ca o prioritate politică a Uniunii Europene și trebuie să se asigure implementarea efectivă a politicilor și legislației în domeniu”, a susținut demnitarul român.
La finalul celor două zile de dezbateri, participanții la evenimentul de la Palatul Parlamentului au ajuns la concluzia că asigurarea de oportunități egale pentru femei și bărbați rămâne un deziderat internațional și european, care trebuie transpus în practică printr-o prioritizare urgentă în toate ariile de politică și că este necesară o abordare duală, care să combine includerea perspectivei de gen în toate politicile cu acțiuni specifice țintite.
Mai mult, pentru asigurarea unui echilibru real între viața profesională și viața de familie, oficialii europeni consideră necesară eliminarea diferențelor de remunerare între femei și bărbați, dar și încurajarea împărțirii responsabilităților casnice și de îngrijire între aceștia, printr-o serie de măsuri complementare, precum concedii plătite sau neplătite pentru îngrijirea aparținătorilor, medii de muncă flexibile și pentru femei, și pentru bărbați, în egală măsură, dar și asigurarea accesului la  servicii de îngrijire de calitate și la prețuri accesibile.
Egalitatea între bărbați și femei este o parte esențială a dreptului UE, o valoare fundamentală și unul dintre obiectivele Uniunii Europene. Angajamentele Comisiei Uniunii Europene în acest domeniu includ Carta femeilor(2010), Strategia pentru egalitate de șanse între femei și bărbați (2010-2015) și Angajamentul strategic pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați 2016-2019, potrivit sursei citate.
În contextul în care tema discutată joi, 11 aprilie, egalitatea de șanse între femei și bărbați, nu a mai fost abordată într-un Consiliu EPSCO din anul 2015, miniștrii Muncii prezenți la București au decis ca acest subiect să fie inclus, cu prioritate, pe Agenda UE post 2020.

“România intenționează să continue dialogul pentru o nouă Strategie UE privind egalitatea de gen și să facă progrese în cadrul negocierilor”, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.